Momentele care te fac să zici: „În ce doamne iartă-mă de țară trăiesc politicienii români?”

Guess Who spunea într-o melodie că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Alții spun că România e o țară minunată, dar, din păcate, locuită. Eu cred că România ar fi o țară cool și locul potrivit pentru oricine dacă ar avea o clasă politică normală. Iar când spun normală mă gândesc la politicieni care să lase senzația că vin din rândul cetățenilor, care-și fac cumpărăturile singuri și, din când în când, mai merg și cu metroul.

Asta se întâmplă probabil într-un univers paralel, căci în realitatea imediată e vorba de o clasă politică arogantă, nepăsătoare, sfidătoare și, mai ales, ruptă de realitate. Politicienii folosesc coloane oficiale, astfel că noțiunea lor despre trafic și nervi la semafor este zero. Merg însoțiți de dispozitive SPP, așa că nu știu cum e să-ți fie frică s-o iei prin anumite zone. Cât despre cumpărături, ce să mai, se ocupă asistenți personali, așa că nu ar trebui să te mire că n-au idee de prețuri și scumpiri. 

Când te-ai întâlnit ultima dată cu un politician la coadă la Mega sau la farmacie? Când ai dat nas în nas cu unul dintre ei în tramvaiul 41? Nu prea dai, pentru că politicienii trăiesc într-o lume paralelă, departe de România reală și profundă și nici nu dau prea multe semne că ar vrea să vină curând printre cei care sunt în ea.

Cu ideile astea în minte, și într-un context de criză medicală, am făcut o sinteză a momentelor în care, indiferent de unde provin, politicienii au lăsat să se vadă că nu trăiesc în aceeași lume cu tine. De la stânga la dreapta, absolut tot spectrul politic trăiește un sindrom al curții regale.

De-a lungul timpului, politicienii de dreapta de la noi nu s-au dovedit a fi nimic mai mult decât o alternativă la PSD. Principali beneficiari al votului negativ, au dovedit o nepăsare uluitoare în ceea ce privește lucrurile elementare cu care se confruntă românul de rând. 

În august, ministrul Finanțelor Dan Vîlceanu a fost întrebat dacă știe cuantumul salariului minim în România. „E în jur de 1 600 și ceva”, a venit răspunsul implacabil al ministrului care, corectat de reporter, s-a îndoit de informația că suma este, de fapt, doar puțin peste 1 380 lei. Dar este. Același Vîlceanu a ținut să arate că poate gafa și în alte ocazii, cum a făcut-o în octombrie. „Este incorect ca cineva care câştigă un salariu mare să plătească 10 la sută din acel salariu, iar cel care câştigă un salariu mic să plătească o contribuţie mult mai mică, ei beneficiind practic de aceleaşi servicii atunci când ajung la spital”, a spus ministrul. Ce vezi aici e un exemplu la prima mână pe retorica: „să plătească săracii la fel ca bogații”. Eventual, aproape nimic din partea bogaților, că abia se ajung cu banii de la lună la lună și, se știe, bogații n-au bani cash, iar cardul e la contabil. 

Nici de acum fostul premier Florin Cîțu n-a fost mai pregătit când a fost întrebat cât costă o pâine în România și a ales să răspundă că nu consumă pâine. Pe viitor, pe el și pe alții, i-ar ajuta acest articol VICE despre prețuri în funcție de preferințe. În cazul lui Cîțu a fost însă un răspuns elocvent pentru cât de interesați sunt politicienii de coșul zilnic de alimente și care demonstrează o înțelepciune pentadimensională. Același Florin Cîțu a fost întrebat de jurnalișți pe holurile Parlamentului despre inflația alarmantă pe care Banca Națională o prognoza a fi de 5,6 la sută. Răspunsul a fost unul halucinant – a citit o analiză care relevă că 1 la sută dintre români câștigă peste 3 000 de euro pe lună net. Asta da realitate paralelă într-o țară în care peste 29 la sută dintre cetățeni (adică circa 1,6 milioane de oameni) lucrează pe salariul minim.

Ministrul Muncii Raluca Turcan e un alt exemplu al nepăsării caracteristice întregii clase politice. Aflată într-o vizită de lucru în Slatina, un cetățean i s-a plâns că nu se poate trăi cu salariul minim. Crezi că ministrul i-a spus ceva de posibilitatea creșterii la un nivel decent a cuantumului minim lunar, de posibilități de reconversie profesională, de atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite? Sigur că nu, ci i-a recomandat omului să facă ceva extra și să găsească un part-time. În Slatina, un loc care abundă de altfel de locuri de muncă, sigur sunt multe joburi part-time.

Nici fostul premier Călin Popescu Tăriceanu nu stă mai bine cu problemele de la firul ierbii. Pentru că anul trecut se visa primar al Capitalei, a fost chestionat în timpul unei emisiuni electorale cu privire la costul unei călătorii cu autobuzul. Sigur că Tări nu mai mersese de mult cu transportul în comun, asta dacă a mers vreodată, pentru că răspunsul lui a fost implacabil – trei lei pe călătorie. Sau poate era doar vizionar?

Ca fost premier și aspirant la fotoliul de primar, m-aș fi așteptat să se intereseze măcar cât plătesc bucureștenii să ajungă de colo-colo. Concluzia este că politicienii liberali nu prea au habar care e salariul minim, dacă e suficient, cât costă o pâine sau un bilet de autobuz, astfel că nu prea au idee de lucrurile de bază cu care se confruntă omul de rând.

Stânga e doctrina care ar trebui să se axeze pe echitatea socială, incluziune și egalitate de șanse. La noi, stânga e practic PSD, un partid care s-a preocupat de nevoile tuturor, dar mai ales de ale membrilor. Mai o creștere de salarii, mai un atac la justiție, mai o scădere de TVA, mai un 10 august. Dacă există însă un punct la care să exceleze socialiștii democrați români acela e probabil paranoia. 

Când vine vorba despre mania persecuției în politică, nimeni nu-l depășește pe Liviu Dragnea, cel mai celebru PSD-ist al ultimilor ani. Omul se bătea cu morile de vânt, a importat noțiunea din SUA noțiunea de deep state și a adus în discuție statul paralel. Adică băieții cu ochi albaștri, Iohannis, DNA și Soros își dăduseră cumva mâna ca să-i facă nasoale lui Daddy. Probabil apogeul ruperii de realitate pentru Dragnea s-a petrecut în 2018. Atunci el lider maximo al PSD a afirmat la Antena 3 că a existat o tentativă de asasinat la adresa sa. Aparent, patru asasini cazați la Athenee Palace ar fi vrut să-i facă felul, dar cumva au eșuat. Încă nu e clar dacă a fost mâna rușilor, a masonilor sau a extratereștrilor, dar omul tot o dădea pe-a lui.

Ți-era dor de Gabriela Firea? Deși doamna fost primar al Capitalei a fost într-o opoziție puternică cu Liviu Dragnea, există asemănări clare în ceea ce privește paranoia politică. În 2019, Firea dădea o veste spectaculoasă: doctorii îi găsiseră în fund o sârmă care îi punea viața în pericol. Dacă ți se pare deja dubioasă povestea, partea mișto vine abia acum. Firea susținea că a fost un atentat asupra sa, că doctorii i-au spus că sârma buclucașă e realizată dintr-un material special care se extinde în stomac și că era imposibil să o înghită, pentru că e foarte atentă cu mâncarea – o mestecă temeinic. Probabil că nici în cele mai erotice vise ofițerii KGB nu s-ar fi gândit la un asemenea modus operandi, ei fiind niște grobieni care au rămas la poloniu. Cel mai probabil n-a fost nicio tentativă de asasinat, doar o epidemie de paranoia social-democrată. 

În urmă cu câțiva ani, pe atunci premierul Victor Ponta s-a dus la inundații și-a ajuns în atenția publicului cu replica: „Tu ce faci, fă, Doina, aici? Aveai chef de niște inundații?” El a susținut că formula ar fi fost „mă, Doina”. Mai mult, momentul l-ar fi marcat pe tot anul 2014. Dar a trecut cu bine peste, iată. În iunie 2021 ai aflat de cum a cheltuit partidul său bani pe mașini scumpe, iar în septembrie ai avut ocazia să afli de salariile de mii de euro. Dar, de fapt, voiam să zic de Doina. Da, Doina Pană. Ea e un alt social democrat asupra căruia a avut loc un atentat. Fostul ministru a făcut o plângere la DIICOT, pentru că, susține ea, o mână criminală ar fi expus-o pe termen lung la mercur. Motivul? A supărat mafia pădurilor. Și a supărat-o atât de tare, încât mafia, de nervi, a mai tăiat niște hectare de lemn. 

Deși, în aparență, știu mai bine prețurile alimentelor de bază, PSD-iștii suferă de o psihoză a tentativelor de asasinat politic. Illuminati, Soros, masonii sau rușii au ceva cu bravii noștri eroi încercând să curme planurile lor politice mărețe.

Clasa politică nu poate fi caracterizată onest dacă l-ai scoate din context pe președintele țării. Klaus Iohannis nu putea să lipsească, pentru că e unul dintre oamenii politici cei mai rupți de realitate. Dar președintele nu e om politic, el e mai presus de partide și ideologii politicianiste, nu? În general da, mai puțin când mitraliază PSD, se prezintă la congresul PNL ca să-l susțină pe Cîțu și când îi urechează pe cei de la USR că au plecat de la guvernare. Acum, îl îndrăgește pe Dacian Cioloș, propunerea de premier, că ar putea foarte bine să fie prim-ministrul care preia situația de criză sau doar o tragere de timp până când vine Iohannis cu alt favorit. 

La mijlocul lui septembrie, președintele spunea că golful e un sport accesibil și recomanda românilor să-l practice mai des. Românilor, un popor de altfel prosper, deși n-ai zice când te uiți că avem unul dintre cele mai mici venituri pe cap de locuitor din UE – în strânsă concurență cu Ungaria și la un pic de distanță față de Bulgaria. Și, sigur, sunt o anomalie acei 1,6 milioane de angajați pe salariu minim. 

Același Iohannis a mers la Dăbuleni pentru a planta copaci încălțat cu o pereche de cizme de aproape 1 200 de lei și o geacă de circa 1 300 lei. Mai mult, de Vinerea Verde, președintele s-a afișat pe străzi cu o bicicletă de aproximativ 12 400 de lei. Nu zic, la un salariu lunar de circa 14 800 de lei toate acestea nu-s atât de scumpe. Bine, bicicleta ar însemna că o lună bagă cel puțin o dată pilaf. Dar ideea nu-i dacă-și permite sau nu, nu grija asta i-o port, ci în fața căror cetățeni și-o permite. Să afișezi genul ăsta de angajament pentru fashion fiind președintele celei de-a doua țări din Europa ca nivel de sărăcie înseamnă că ai depășit de mult spectrul realității. 

Președintele suferă de asemenea de un soi de criză a vârstei mijlocii. Dacă Florin Cîțu se visa Superman pe Instagram, Klaus Iohannis a ales anul acesta de ziua Marinei să se costumeze în James Bond. Valul de ironii de pe internet i-au reamintit poate că în realitate este președinte. 

Klaus Iohannis e rupt și de realitatea pandemică țării. Pe 27 februarie 2020, când întreaga omenire se pregătea de lockdown, președintele explica cum pandemia este o exagerare și că SARS-CoV2 e un virus care dă simptome de răceală și cam atât. În lumea lui Iohannis, alegerile anticipate erau prioritare – pandemia de ciumă roșie trebuia eradicată definitiv, cea de Covid mai putea aștepta. Apoi, pe 24 iunie 2021, Klaus anunța succesul campaniei de vaccinare și sfârșitul pandemiei—serios, sfârșitul! Ei bine, pe 12 octombrie 2021 România are aproape 17 000 de cazuri noi de coronavirus și record de decese – 442 în ultimele 24 de ore. De la înălțimea funcției deținute, printre paltoane aruncate pe mașină de nervi și concedii la Miami, Klaus Iohannis e probabil omul politic cel mai rupt de realitate.

USR e partidul ăla care se vrea o alternativă la partidele vechi din România și care dă un aer hipsteresc dezbaterii politice autohtone. Pentru că e un partid care se bazează mai mult pe online decât pe prezența fizică în sedii, bănuiesc că e destul de ancorat în realitatea din online – video, meme și branding. Asta nu înseamnă că este neapărat conectat la realitatea palpabilă, care te lovește când ți-e lumea mai dragă. USR-iștii sunt uneori ca o căprioară pe trotinetă care privește în farurile unui TIR al realității. De acum are însă un președinte nou și dacă te încălzește cu ceva poți spera să vezi altă atitudine.

Când a fost întrebată de Autostrada Moldova, proiect de suflet al colegilor Cătălin Drulă și Iulian Bulai, deputata USR de Iași Cosette Chichirău a declarat că dezvoltarea Moldovei nu ține de autostradă și că trăim într-o eră în care producția mondială s-a mutat în China, iar de acolo nu există o autostradă de legătură, ci doar o cale maritimă. E incredibil cum un deputat al României nu înțelege beneficiile unei autostrăzi și investițiile care pot fi atrase din acest demers, așa cum nu-și dă seama nici că nu-i normal să faci șase ore cu mașina din București până-n Iași.

Desigur că exemplele pot continua, precum cel în care Ariel Chiș fost numărul doi pe lista consilierilor generali din Capitală și a devenit celebru după ce s-a prezentat într-un video drept „Ariel – coadă de purcel, sunt mica sirenă, cam oligofrenă.” Da, asta a spus-o chiar el.

Bine, după listele de mai sus ce-au făcut oameni ai USR s-ar încadra, deocamdată, la gafe. Cum a fost Dan Barna în 2019 când le-a vorbit minerilor despre cum, prin tehnologii noi și alternative, i-ar lăsa și mai mult fără locuri de muncă. Dar acolo e un discurs care poate fi oricând nuanțat către reprofesionalizare. Sau cum a fost fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu care se asigura că nu e văzut fără mască atunci când mai stau alții pe lângă el. Sau când a dat în Monitorul Oficial o listă cu sute de medici și numerelor lor de telefon. În fine, și momentul în care nu știa care-i protocolul pentru decedații de Covid. Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, nu-i nici el departe cu imaginile din fabrica de armament sau când a vrut s-o aducă în minister pe Florina Prisăcaru, acuzată de CNSAS de colaborare cu Securitatea, sau pe fosta cumnată a fostului ministru Eugen Teodorovici.

Un bonus cu valoare sentimentală este episodul inegalabil în care Elena Udrea, ministru al dezvoltării în 2010, vizita o comună afectată de inundații masive și a văzut oportun momentul pentru a împărți ciocolată și pantofi cu toc sinistraților. 

Să nu crezi că i-am omis pe cei de la AUR, acest Olivia Steer politic, dar aici e vorba de un articol pe care să-l citești la cafea, nu de un roman. AUR e un partid cu o retorică desprinsă dintr-o altă eră, așa că nu are rost nici măcar să exemplificăm. Probabil unul dintre rarele momente de luciditate a fost acela în care au exclus-o pe Șoșoacă din partid. Tipa era prea mult chiar și pentru ei.

Am încercat să-ți arăt de ce noi nu prea avem multe în comun cu politicienii noștri și cum probabil se vor mai pierde ani buni până când vom avea lideri care să ne conducă spre orizonturi mai bune. Speranța moare ultima, așa că sper ca oamenii politici de la noi să o ia la pas prin magazine ca să mai vadă prețurile, să mai renunțe la cultul personalității și să se dea de la tastatură și să facă o plimbare pe stradă. Altfel, riscăm să rămânem prizonierii unor politicieni rupți de realitate.