Poveștile a șase tineri care au fost dați afară de la școală

Fiecare liceu are câte o poveste legendară despre cum a ajuns să fie exmatriculat un student. De exemplu, eu am auzit de un copil care a fost filmat cum învârtea o oaie care întrase în curtea școlii, ținând-o de picioarele din spate. Deși multe dintre poveștile astea probabil nu sunt adevărate, circulă în continuare ca bârfe suculente.

Așa cum o să-ți spună majoritatea profesorilor, exmatricularea e o măsură la care se recurge doar în cazuri extreme. Din cauza efectelor negative pe care le are asupra elevului, exmatricularea e considerată o metodă nu tocmai adecvată de a îndrepta comportamentul elevilor. 

Totuși, școlile unde au făcut cursurile următorii elevi au decis că aceștia trebuie exmatriculați. Ei ne-au povestit ce impact a avut acest lucru asupra vieții lor.

Am refuzat să fac sport în mod regulat în primii doi ani de liceu. Sunt gay și orice băiat gay o să-ți spună cât de oribil e să fii înconjurat de atâția băieți hetero și cât de vulnerabil te simți. Când directorul m-a chemat în biroul lui să discutăm despre asta, a zis că sunt „cel mai rău băiat pe care l-a întâlnit vreodată”, așa că i-am zis că e „un dobitoc roșcovan și gras” - îmi cer scuze pentru shamingul legat de grăsime, dar aveam 15 ani pe atunci. După asta, mi s-a spus că fie mă mut la altă școală, fie mă scot din registrul lor și aia e.

Am ales să mă scoată din sistem și să învăț singur mai departe. Îmi dau seama că n-am folosit cele mai potrivite cuvinte, dar cred că școala ar fi trebuit să ia în calcul dificultățile prin care treceam. Sincer să fiu, am simțit mereu că directorul era homofob – mereu se lega de mine aiurea. De exemplu, știam copii care fuseseră prinși că trăgeau cocaină în baia școlii și nu fuseseră exmatriculați, iar eu fusesem dat afară pentru că refuzam să merg la sport și pentru că îi vorbisem urât directorului.

Apoi, am primit o vizită de la inspectorat. Îmi găsiseră un loc într-un centru pentru copii care nu puteau merge la cursurile școlilor obișnuite. Am mers acolo patru zile pe săptămână, de la zece dimineața la două după-amiaza. Am avut un profesor care nu avea diplomă și unul voluntar. Pot spune cu mândrie că am luat examenele cu brio, cu note foarte mari.

Dacă aș putea da timpul înapoi, n-aș schimba nimic. Cred că exmatricularea m-a schimbat mult ca persoană și n-aș fi cine sunt azi dacă nu s-ar fi întâmplat. Acum sunt la Universitatea din Birmingham și fac un master în filosofie și religie. Nu cred că aș fi ajuns să fac asta dacă n-aș fi fost exmatriculat.

Anul viitor o să încep un curs de pedagogie, pentru că simt că sistemul educațional a dat greș cu mine și mi-ar plăcea să fiu profesorul de care aveam nevoie atunci și de care n-am avut parte. 

Am fost exmatriculată din cauză că profesoara de sport s-a purtat oribil cu prietena mea, așa că am lovit-o cu racheta de tenis. Acum când mă uit în urmă, cred că meritam să fiu exmatriculată și norocul meu a fost că nu m-au raportat și la poliție. Lucrurile erau diferite în 1976.

Nu cred că mi-a afectat viața, dar a fost un pic jenant când am fost la ședința cu părinții pentru copilul meu cel mare, pentru că erau câțiva acolo care țineau minte incidentul meu din trecut.

Am fost exmatriculată pentru că am atacat un profesor după ce fusesem abuzată, în afara școlii, ani de zile – lucru pe care școala îl știa. Nu ar fi trebuit să rămân singură cu un profesor de sex masculin, iar ei nu s-au asigurat de treaba asta,

Cred că a fost nedrept. Recunosc că ce am făcut a fost inacceptabil și că ar fi trebuit să fiu pedepsită sau suspendată temporar, dar nu exmatriculată. Un copil aflat în situația mea are nevoie de susținere, nu de respingere. Mi s-a părut că au decis că sunt prea mult pentru ei și că cel mai ușor le-a fost să scape de mine.

Efectele imediate au fost că mi-am pierdut deodată toți prietenii de atunci și m-am simțit îngrozitor de singură. Mi-a dărâmat încrederea în mine și m-a făcut să mă simt total lipsită de valoare. Din cauză că eram aproape de sfârșitul anului școlar, nu m-am mutat la altă școală și n-am avut ocazia să-mi fac alți prieteni. Nici n-am mai dat Bacul, m-am angajat direct la un depozit, pentru că aveam 16 ani, vârsta necesară ca să am un job.

Am avut multă vreme joburi prost plătite în depozite. Acum lucrez în industria sexului, în saloane de masaj erotic, pentru că e singurul loc unde pot face mulți bani fără să fiu calificată. Economisesc bani ca să pot merge la facultate și să pot avea o carieră mișto în viitor.

E frustrant când mă gândesc că aș fi putut avea direct o carieră mișto dacă n-aș fi fost dată afară din școală și aș fi putut merge la facultate. N-am fost niciodată o elevă eminentă, dar aveam note suficient de mari cât să-mi continui studiile.

Aveam 14 ani când am fost exmatriculată. Motivul oficial a fost „comportamentul deviant” - au zis că nu se puteau ocupa de o persoană cu probleme personale și comportamentale. Mi s-a părut nedrept, mai ales că s-a întâmplat la șase luni după o tentativă de sinucidere, pentru care școala nu mi-a oferit niciun fel de susținere. Cred că ar fi putut să mă susțină, în loc să mă respingă, ceea ce mi-a deteriorat și mai mult starea mintală.

Am fost transferată într-o școală pentru copii cu probleme comportamentale, pentru că școala mea a contactat alte școli locale și le-a zis să nu mă accepte. Din acest motiv, am ajuns să consum alcool și droguri de la 14 ani, după care am avut numeroase probleme cu poliția.

Acum că mă uit în urmă, aș zice că a fost bine că am fost exmatriculată, pentru că acum fac un curs de master și fac și terapie și poate n-aș fi ajuns aici dacă nu eram exmatriculată. Dacă aș fi rămas la o școală normală, nu mi s-ar fi oferit consilierea psihologică de care aveam nevoie și mi s-ar fi deteriorat și mai rău sănătatea mintală. Probabil aș fi avut și mai multe tentative de sinucidere. Acum simt că sunt în stare de orice dacă îmi pun mintea la bătaie.

Am fost exmatriculat pentru că eram hărțuit mult la școală și am ajuns să chiulesc mult. Am avut o adolescență dificilă, mi-a fost greu să îmi accept și înțeleg sexualitatea, așa că mă certam des cu profesorii, ca să fiu dat afară și să scap de școală. În timp, după ce am primit mai multe pedepse, am ajuns să fiu exmatriculat.

Nu cred că a fost corect. Nu au ținut cont că eram hărțuit la școală, deși le-am spus chestia asta. Profesorii nu m-au susținut. Am fost considerat o problemă și au vrut, pur și simplu, să scape de mine. După exmatriculare, m-am simțit ușurat, pentru că am scăpat de hărțuitori și am avut ocazia să încep o viață nouă la o școală nouă.

Nu cred că exmatricularea m-a afectat foarte rău. Chiar m-a ajutat să mă dezvolt ca persoană, pentru că m-a încurajat să mă evaluez.

Când eram în clasa a noua, eram hărțuită rău de tot și aveam probleme și acasă. Aveam anxietate socială și multe zile proaste. Când mă pregăteam să merg la școală, deja eram stresată, așa că am început să chiulesc tot mai des. Școala știa de problemele mele și a decis că nu mai are chef de mine, așa că m-a exmatriculat și m-a trimis la o alta specială.

Am terminat cursurile acolo, dar nu aveam deloc încredere în mine, așa că, deși am intrat la facultate, am renunțat după câteva luni. N-am putut să-mi găsesc niciun job și am fost șomeră mult timp, până când m-au angajat într-un call center.

Am fost tristă să văd că toți colegii mei au făcut facultatea. Abia la 22 de ani am hotărât și eu să mă mut înapoi cu mama și să merg din nou la facultate. De data asta, am avut profesori extraordinari. Totuși, problemele din trecut m-au lovit din nou, așa că iar am renunțat. Dar am reînceput-o și am reușit în sfârșit să o închei vara trecută. În orice caz, simt că sunt în urma celor care au terminat facultatea demult și am mult de recuperat în carieră.

Cred că viața mea ar fi arătat diferit dacă n-aș fi fost exmatriculată și tratată atât de prost într-o perioadă în care eram extrem de vulnerabilă și aveam nevoie de ajutor. M-a afectat mai mult decât am realizat în vremea aceea.