Misterioasa moarte a lui Petru Culianu, protejatul lui Eliade, ucis într-o toaletă din Chicago

De Mircea Eliade a auzit toată lumea, dar ai auzit despre cel mai bun elev al lui, victimă a unui asasinat misterios despre care s-a speculat că a fost orchestrat de KGB?

E vorba de Ioan Petru Culianu, o personalitate extrem de importantă în lumea filosofiei și gnosticismului care a călcat pe urmele maestrului său și a devenit un important istoric al religiilor. Dar fix în apogeul carierei a fost împușcat la Chicago de un asasin care nu a fost prins. Avea doar 41 de ani.

Culianu a studiat alături de cele mai mari minți ale vremii, cunoștea opt limbi străine, era expert în materie de gnosticism și renascentism, ba chiar mai mult, se spune că a prezis Revoluția din ‘89. Însă pe cât era de iubit și apreciat în anumite cercuri, avea tot atâția dușmani pentru că nu s-a sfiit niciodată să critice atât regimul comunist, cât și cel care a urmat.

Între Securitate și organizații criminale din umbră, serviciile secrete ale FBI și KGB, magie și mister, asasinate ritualic-religioase, amenințări și mesaje obscure în noapte, aceasta este palpitanta viață a lui Ioan Petru Culianu.

Culianu a fugit din România în 1972, după ce a obținut azil politic în Italia, locul unde și-a aprofundat studiile alături de marele istoric Ugo Bianchi, în cadrul Università Cattolica del Sacro Cuore. A emigrat în Olanda în 1976, unde a început să predea la Universitatea din Groningen. Acolo s-a dedicat lucrărilor științifice, dar și volumelor axate pe istoria religiilor.

După ce a susținut o serie de conferințe în SUA, i s-a oferit un post de profesor titular al catedrei de istoria religiilor din cadrul Chicago Divinity School, o instituție de învățământ care aparține Universității din Chicago.

La 41 de ani, viața lui era în cel mai bun punct, atât din punct de vedere profesional cât și în plan personal – pe-atunci, Culianu era logodit cu Hillary Wiesner, o doctorandă de la Harvard. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată când profesorul român a început să primească scrisori și apeluri telefonice în care era amenințat cu moartea. Până la urmă, a fost vorba de mai mult decât niște amenințări: pe 21 mai 1991 a fost asasinat în toaleta campusului Universității din Chicago, împușcat în ceafă cu un revolver Beretta, o armă de calibrul 25.

În ciuda faptului că FBI a preluat investigațiile în acest caz – de altfel, unicul caz în care un român care beneficia de azil politic în SUA a fost omorât –, nu s-a aflat nici până în ziua de azi cine l-a omorât sau care a fost motivul crimei.

Culianu vorbea fluent șase limbi, iar spre sfârșitul vieții și-a însușit alte două. În plus, era o adevărată somitate în materie de gnosticism, creștinism timpuriu, istorie și cultură renascentistă. În același timp, nu accepta să-i fie îngrădită exprimarea liberă. 

Cu șase luni înainte de Revoluție, acesta a publicat o nuvelă care a prevestit evenimentul din decembrie 1989. E vorba despre o prevestire sumbră pe care a inclus-o într-o narațiune de tip științifico-fantastic și căreia nu mulți i-au dat atenția cuvenită la vremea publicării sale: „Intervenția zorabilor în Jormania”. Textul descria și modul în care se vor desfășura etapele Revoluției și în mod paradoxal, chiar și urmările acesteia.

Culianu și-a continuat criticile vehemente la adresa regimului comunist din România chiar și după Revoluția din 1989, susținând că puterea a fost preluată de Ion Iliescu și un grup de susținători ai săi doar printr-o lovitură de stat organizată de KGB.

Mai mult decât atât, profesorul a continuat să publice materiale usturătoare despre iresponsabilitatea și lașitatea intelectualilor din România, ceea ce nu i-a adus prea mulți prieteni, după cum îți poți da seama.

Asta a complicat mult investigațiile FBI-ului, pentru că pe cât de admirat era Culianu în mediul academic american, pe atât de urât era în cercurile celor care se simțeau lezați de demersurile sale anticomuniste și pentru că milita pentru schimbarea de regim, susținând că revenirea regelui în țară ar fi cea mai bună soluție pentru români.

În acest context, Culianu a început să primească amenințări și a mărturisit persoanelor apropiate că se simte urmărit și crede că va muri tânăr.

Când prietenii încercau să-l liniștească și-i spuneau că nu e posibil așa ceva într-un mediu universitar de elită ca cel în care trăia, acesta răspundea fără ezitare: „Și geniile mor precum oamenii de rând”. Așa a și fost: Culianu a prevestit Revoluția, dar și propria moarte.

Despre moartea lui Culianu au existat trei ipoteze, dar niciuna nu a condus la vreun rezultat. Prima dintre ele a fost că istoricul ar fi fost homosexual și că logodna sa cu Hillary Wiesner ar fi fost doar un paravan prin care să-și ascundă orientare sexuală. Astfel, ar fi putut fi vorba despre o crimă pasională, al cărui autor era un individ frecventat în secret de Culianu.

Cea de-a doua ipoteză susținea că însăși Hillary Wiesner ar fi pus la cale asasinatul, pentru a încasa o polița de asigurare în valoare de 150.000 de dolari. Cea de-a treia ipoteză e însă cea mai plauzibilă, anume că a fost vorba de un asasinat politic – teorie susținută cu tărie și de către profesorul american Ted Anton, în volumul său intitulat „Eros, magie și asasinarea profesorului Culianu” (2005):

„În ce mă privește, cred că asasinarea lui Ioan Petru Culianu a fost comisă de către fosta Securitate. Nu era perfect, probabil nici opera lui nu era perfectă, dar a fost ucis pentru că a vorbit în numele adevărului și al dreptății”, scria Ted Anton.

Acesta nu era însă singurul intelectual care avea această părere. 

„Moartea lui Culianu apare ca un exemplu de asasinat politic comis asupra unui intelectual care a îndrăznit să vorbească răspicat, pe pământ american, despre ceea ce el credea a fi fost una dintre cele mai mari farse politice ale ultimilor ani – lovitura de stat din 1989 împotriva dictatorului din România...”, scria istoricul Moshe Idel.

În cadrul mai multor interviuri acordate de Ted Anton posturilor de televiziune americane după publicarea acestui volum, autorul a explicat și de ce crede că asasinul nu a fost prins:

„Dacă ar fi fost o crimă pasională, detectivii de la FBI nu ar fi avut absolut nicio problema în a găsi rapid asasinul, dar n-a fost așa: ei au înțeles pe dată că era vorba despre un asasinat politic, dar nu aveau niciun interes să dezvăluie acest lucru, pentru că ar fi însemnat să admită că un stimat intelectual ce beneficiază de azil politic în SUA poate fi ucis cu ușurință, în plină zi, sub nasul lor...”

Cu puțin timp înainte de a fi asasinat, Culianu a primit o serie de scrisori în care era amenințat cu moartea, semnate „Fiii lui Avram Iancu”, o trimitere la obscura organizație închegată de fosta Securitate în exil.

„...Bine infiltrată și dirijată cu abilitate, organizația Fiii lui Avram Iancu avea misiunea de a-i pedepsi pe acei membri ai exilului care criticau regimul național-comunist de la București...”, scrie Liviu Antonesei într-un material despre acest argument, subliniind faptul că această grupare ar fi avut profilul unei „toxice oficine securiste".

Astfel de mesaje amenințătoare au fost expediate în realitate pe adresele mai multor români din exil, intrați în vizorul Organizației Patriotice Radicale a Exilului Românesc „Fiii lui Avram Iancu”, cu un conținut care, în opinia detectivilor de la FBI, nu corespundea „profilului psihologic” al asasinului lui Culianu: „ia seama că luneci într-un joc periculos, iar dacă faci cunoștință cu noi în scris, data viitoare – ce nu-i departe dacă nu te potoleșți – vei cunoaște tăișul pumnalelor noastre sau greutatea bardelor”.

Nu e limpede dacă prin „profil psihologic necorespunzător” se înțelegea că în loc de pumnale sau de bardă, asasinul a folosit un revolver de calibrul 25, dar agenții FBI au susținut că o execuție de tip „securist” ar fi fost dusă la îndeplinire cu o armă de calibru mai mare și că ar fi trebuit să se fi tras mai multe focuri. Ca un fel de declarație sau avertisment.

Un alt argument exprimat de FBI în defavoarea ipotezei asasinării politice ar fi acela că „ucigașul nu ar fi ales un loc atât de vizibil ca toaleta pentru bărbați, unde oricine ar fi putut intra, în orice moment”, dar Anthony Yu, și el profesor la la Universitatea din Chicago, prieten al lui Culianu, e de altă părere:

„Este o execuție tipică KGB-ului, nu numai din pricină că este vorba despre o împușcătură în ceafă, ci și pentru că locul a fost ales cu bună știință: este semnificativ din punct de vedere ritual – toaleta este un loc care implică umilire simbolică și fizică, murdărie, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ți sfârșești viața...”. 

Printre ipotezele cele mai bizare cu privire la asasinatul lui Culianu e și cea care susține că acesta ar fi „pătruns mult prea adânc în universul magiei, descoperind secrete la care nu-i era îngăduit să aibe acces”.

Viziunile profetice ale lui Culianu în plan politic internațional, dar și în domenii mai puțin legate de acesta, i-au atras, mai pe față mai pe ascuns, reputația discutabilă de „clarvăzător”, mai ales în condițiile în care el nu pierdea niciun prilej pentru a-și încredința studenții că „totul se află în mintea noastră”.

Chiar și prietenul său, Anthony Yu, a ridicat la un moment dat în acest context un semn de întrebare oarecum ciudat: „m-am întrebat adesea dacă nu cumva a fost un soi de omor religios”.

Nu e limpede dacă această supoziție se referă la posibilitatea ca profesorul să fi deranjat anumite facțiuni de orientare religioasă extremistă cu lucrările sale sau dacă Anthony Yu făcea aluzie la experiențele ezoterice și la complexele tehnici de divinație cărora Culianu le dedica o bună parte din timpul său.

Chiar și data asasinării sale a fost la un moment dat asociată unui posibil mesaj de „pedeapsă de natură religioasă extremă”, întrucât în data de 21 mai, calendarul creștin-ortodox indică sărbătorirea sfinților „Constantin și Elena”, considerați protectori ai religiei creștine, aproape la fel de importanți pentru credincioși precum apostolii.

„Pentru Culianu, ezoterismul, magia și religia erau toate politică – un adevăr pe care-l socotea fundamental, o axiomă al cărei conținut nu mulți reușeau să-l pătrundă - căci el vedea politica o formă de manifestare a celor dintâi, dar într-o manieră asupra căreia s-a păstrat cu sfințenie secretul încă de la întemeierea lumii”, scria Bollati Boringhieri în 2006, care preciza în același timp că „la anumite nivele acest lucru nu putea fi tolerat”.