Adevărul despre câtă manipulare e în show-uri ca Insula Iubirii sau Schimb de mame

Sunt o groază de emisiuni TV încadrate în genul „reality show”. Plot-ul e cam același: femei și bărbați care caută relații sau să vadă de ce s-a prăbușit relația lor, mame care nu se înțeleg cu copiii, vedete în tot felul de situații sau niște matrimoniale glorificate ca-n Insula Iubirii. Tot ce vezi tu pe micul tău ecran într-o sufragerie comunistă e produsul minților excepționale ale producătorilor. 

Ei iau realitatea, apoi o împachetează în ceva care să te facă să zici „nu cred așa ceva!” Și ar fi greu să crezi, din motive evidente. 

În afară e acum popular show-ul Unreal în care e prezentată o perspectivă distopică asupra vieților producătorilor de reality shows ca Burlacul. Dar e și un program care ridică semne de întrebare când vine vorba de moralitatea, etica și manipularea din spatele mirajului orbitor din reality show-uri.

În Unreal, producătorii se folosesc de orice mijloace necesare ca să urce pe scara succesului. Le servesc concurenților alcool, povești și minciuni pentru a-i manipula să urmeze povestea unui personaj creat pentru ei. Le pun concurenților etichete de „eroi” sau „răufăcători” sau „interese romantice” și le creează scenarii de iubire. Și nu arată nicio urmă de vinovăție după ce fac asta. Cât de mult se apropie un așa scenariu fictiv de realitate? Hm, destul de.

Un producător – care a dorit să rămână anonim din motive evidente – a explicat care-i faza cu astfel de producții și la ce apelează ca să stârnească show-ul. A, și-a zis-o direct: „E sută la sută manipulare.”

VICE: Spuneai că arhetipurile de răufăcător și erou chiar există și oamenii sunt distribuiți în rolurile astea.
Da, clar există, le construiesc în jurul lor. Spunem „Okay, o să ținem persoana asta aici pentru că o să fie un răufăcător și asta dă bine pe sticlă.”

Să zicem că lucrezi la Burlacul sau la Insula Iubirii, la finalul zilei depinde de persoana care alege dacă o persoană va rămâne sau nu, dar va avea propriul producător care va spune „Hei, poate ar trebui să-l mai ținem pentru un episod.” Apoi vor da afară pe cineva plicticos care oricum nu apare prea mult.

De exemplu, când te uiți la Insula Iubirii și e un personaj care se comportă ca un nesimțit și toată lumea se întreabă „De ce dracului îl mai ține în show?” Îl ține din cauza producătorului sau producătorului executiv care-i zice „Hei, trebuie doar să-l mai ținem pentru câteva episoade.” Așa că și ei joacă un rol.

Oh, deci și persoana respectivă joacă tot un personaj.
Da. Dar practic, când ajungi să fii distribuit în show-uri de genul, personajul tău a fost gândit de la început. Știu că oamenii spun că în reality show-uri manipulăm montajul. E adevărat. De exemplu, putem să dăm o parte de erou sau de răufăcător. E mult mai ușor să dai cuiva partea de erou, dar e mult mai greu să dai cuiva partea de răufăcător pentru că tot trebuie să faci chestii dubioase. Tot trebuie să arăți ca un nesimțit, să spui lucruri nasoale. Oamenii pot să vină apoi și să spună „Nu mi-a plăcut cum am fost portretizat în show”, dar ceva–ceva tot a fost acolo, tot s-au purtat ca niște nesimțiți.

M-am întâlnit recent cu partenera de la scenografie și mi-a zis o poveste despre un concurent care a fost un cretin. Părea potrivit pentru rolul de răufăcător și producția s-a gândit să-l portretizeze așa. Asta și voiau. Într-un gest care se voia drăguț, a încercat să își apuce partenera de la date și să o tragă în poala lui. Din nou, doar într-o manieră jucăușă, dar ea a fost șocată. Nu pentru că nu și-ar fi dorit, doar nu se aștepta. 

Așa că s-a retras. A fost după ce ieșise cu un alt tip. Modul în care a fost editată scena face să pară că a tras de ea din furie.

Concurenții știu că au fost distribuiți în roluri de eroi sau de răufăcători?
Nu. Nu au nicio idee ce personaj urmează să fie. O parte din jobul meu când îi întâlnesc e să devin, practic, cel mai bun prieten al lor. Din prima. Normal, unul dintre primele lucruri pe care le faci înainte să începi orice altceva e un interviu și ar fi cam așa: am sta pe un scaun pentru o oră, două, poate chiar mai mult și practic te-aș întreba lucruri despre tine, dar aș încerca să păstrez tonul de conversație.

Apoi, dacă îmi spui ceva specific de genul „Trec printr-o perioadă grea, mama are cancer”, o să-ți spun ceva despre mine ca „Ah, da, mama a avut cancer la ovare. Știu perfect prin ce treci. E atât de greu.” Apoi construim această relație unde ei încep să aibă încredere în mine.

Așa că o să le spun chestii fără camere și fără microfoane ca să ajung la ce gândesc ei de fapt pentru că mereu spun „Ah, frate. Nu știu, nu cred că e genul meu” sau „E cel mai mare bădăran pe care l-am întâlnit vreodată.” Asta nu ar spune la cameră și apoi tu vii și zici „Oh, haide, ce crezi de fapt despre el?”

Un concurent mi-a recunoscut că nu-i plăcea partenera de date pentru că era asiatică. Când am ieșit din cameră, tipul s-a dus la operatorul de imagine și i-a zis „Băgă-mi-aș. Nu. Am crezut că vorbeam doar cu un om. Am dat-o în bară?” și cameramanul i-a răspuns „Mna, frate, probabil n-o să folosească niciodată scena asta.” Dar e un reality show, evident că va fi folosită.

Oamenilor li se pare că cea mai proeminentă caracteristică a producătorilor e că sunt manipulatori. Ai vreodată conflicte morale legat de asta?
Doar atunci când sunt într-adevăr oameni buni. Devine o problemă când distribui nesimțiți în personaje erou. Am avut unul așa odată. Era erou, dar în realitate era un gunoi absolut. Mă simt prost doar când ai oameni de treabă cu care șefii tăi vor să stârnească ceva. Chiar îmi plac oamenii ăștia și nu vreau să arate ca niște idioți la TV. Nu vreau să le distrug viețile.

Dar când dăm de vreun misogin care vorbește despre cum femeile trebuie să fie subordonate bărbaților, cum îi plac lui tipele care-și știu locul, atunci sunt ceva de genul „Da, dă-mi-l mie pe ăsta. O să-i pun partenera de date să-i arunce un pahar cu apă în față.” Atunci încerc să-l fac să arate ca ultimul cretin și sunt entuziasmat. Dar când e vorba despre cineva care e prostuț și inocent, dar îl putem face să pară personajul negativ – pentru că asta cer șefii – atunci mă simt prost.

Oamenii vin deja cu poveștile proprii pregătite? Cum funcționează treaba asta?
De obicei, nu, poate doar dacă sunt foarte buni la asta. Mulți vin la un reality show și se gândesc: „Știu că o să fiu manipulat!” E ideea asta că producătorul te manipulează, dar în același timp își zic: „Sunt inteligent și o să întorc manipularea în favoarea mea.” Crede-mă, nu contează cât de deștept ești, nu știi trucurile. Sunt în televiziune de mult timp. 

Îți garantez că știu mai multe despre cum te pot face să faci ce vreau. Pentru că n-ai mai fost în fața unei camere de filmat înainte, nu știi ce trucuri avem.

Vorbești foarte deschis despre câtă manipulare există acolo. E cumva revigorant.
Da, ei bine, noi numim un grup de producători o „manipulare”.

Ai văzut vreodată ceva ce a făcut un alt producător și ți s-a părut cam îndoielnic?
Da, dar de obicei nu e alt producător, și un executiv. Ei au mai multă putere. Ca producători, avem și noi multă putere când vine vorba de a filma într-un anumit fel sau de a prinde anumite părți din concurenți. Sau când încercăm să facem personajele să arate bine ori rău. Dar, în final, toată puterea scenografică merge la executivi și la televiziuni. Dacă un post TV sau un executiv îți spune să mergi într-o direcție greșită, asta trebuie să faci.

E inconfortabil să manipulezi oameni care nu vor să fie împreună, să te asiguri că așa se întâmplă, iar oamenii ăștia doi să nu aibă nicio conexiune reală și nicio dorință să încerce. Noi îi forțăm să fie împreună.

Dacă cineva e o persoană neplăcută, îi dai o poveste neplăcută?
Uite, nu mă înțelege greșit, există manipulare în proporție de sută la sută, dar dacă ai făcut ceva greșit în spatele ecranelor, ai și mai multe șanse să fii manipulat chiar mai rău. Dacă ai fost un drăguț în afara scenelor – și aici vorbesc din experiența personală și a altor producători pe care-i respect – o să ne fie chiar greu să te facem să arăți rău. Pentru că ne pasă – de unii. Cu alții ești ceva de genul: „Ești un jeg umblător și vreau să-ți distrug imaginea.”

Ai auzit vreodată de un concurent care a jucat rolul de răufăcător și a avut probleme după show?
Sincer, nu m-a contactat niciunul dintre ei apoi. Dar da, am auzit povești ca asta unde oamenii le spuneau producătorilor: „Mi-ai distrus sănătatea mintală. Toată lumea m-a urât și eu nu sunt așa în realitate.” Dar problema e că el chiar a făcut lucrurile alea.

Acum, la montaj, probabil am exagerat și am făcut lucrurile să pară mai mult decât erau. Cum facem la montaj, când edităm, dar nu îi denaturăm. Oamenii se gândesc „La montaj ne pot face să spunem tot ce vor ei.” Iar problema cu reality show-urile e că sunt sută la sută manipulate, există povești, planuri, dar nu există un script propriu-zis. Așa că oamenii nu vorbesc în cuvinte concise și trebuie să le condensăm noi la montaj. 

Așa rămân doar lucrurile pe care au vrut să le spună sau să le insinueze. Dar le condensăm ca să fie totul mai concis și să construiască povestea unor episoade televizate.

Când erai la montaj, n-a fost niciun moment în care ai construit de la zero o conversație?
Eu nu, dar știu alți oameni care au făcut-o. Nu e așa de ușor. De fapt, e destul de dificil să faci ceva acolo unde nu e nimic. Știu că s-a întâmplat, știu oameni care au făcut-o, dar eu nu. Deși, cred că asta e doar lenea de după producție.

Ai văzut vreodată serialul TV Unreal? Se apropie de ce înseamnă să fii producător?
Unreal e o variantă exagerată a realității, dar e surprinzător de precis. Se întâmplă într-o epocă apusă, înainte ca publicul să fie atât de conștient de rolul unui producător sau de manipularea pe care o face. În zilele noastre, e mai grijuliu și mai puțin malefic. Evident, există probleme morale și etice în ceea ce facem. E suficient să compari cu ce-a fost în anii 2000 și-o să vezi că acum totul e mai moderat.

Suntem mai grijulii când vine vorba despre sănătatea mintală a concurenților, dar aș spune că încă nu suntem atât de grijulii pe cât ar trebui.