Am descoperit că există plăcere în sex abia după ani de zile de luptă cu bulimia

Îmi amintesc că mă simțeam foarte conștientă de propriul corp de pe la vârsta de 10 sau 11 ani. Îmi ciupeam colăceii de grăsime din jurul taliei. Apoi, când aveam 18 ani, tatăl meu vitreg a murit într-un accident de mașină. Eu tocmai plecasem într-o călătorie prin Australia și-mi amintesc că am fost la un local all-you-can-eat și că am simțit o dorință copleșitoare să merg la toaletă și să vomit tot ce am mâncat.

Bulimia a continuat de acolo, dar după un timp, am decis că era mai ușor să nu mănânc deloc, fiindcă era mai puțin evident decât să trebuiască să merg tot timpul la baie. 

Când m-am întors din Australia, scăzusem mult în greutate. Toată lumea mi-a spus că arătam grozav. O persoană normală s-ar fi oprit acolo, dar eu nu puteam, am pierdut rapid kilograme și am început să mă antrenez extrem de mult. Era ca și cum un monstru îmi pusese stăpânire pe minte. Nu mai știam cine sunt. Mințeam și aruncam mâncarea peste gardul de la grădină.

Am făcut chiar și accident cu mașina. Într-un final, familia mi-a spus că trebuie să primesc ajutor. Am făcut un tratament privat, fiindcă nu eram îndeajuns de bolnavă ca să primesc tratament decontat de stat - deși în mintea mea simțeam că mor - dar nimic nu m-a inspirat să mă vindec. 

Ascultă povestea Laurei aici

Cumva, am reușit să fac facultatea și să-mi iau un job în Londra. La facultate am avut un iubit, dar tulburarea mea de alimentație a intervenit în relația noastră și probabil că asta a dus la despărțire. Nu poți fi într-o relație când ai o tulburare de alimentație, fiindcă nu ești prezentă. Sunt trei în relația ta: tu, partenerul tău și boala ta. 

După despărțire, m-am culcat cu multe persoane, dar n-aș putea să-ți spun cum le chema. Nu am fost prezentă în nicio aventură sexuală pe care am avut-o atunci. Voiam doar să-mi satisfac partenerul și nu mă gândeam niciodată la plăcerea mea. Nu m-am bucurat niciodată de sex. Acum, când mă uit în urmă, n-aș mai permite corpului meu să fie tratat cu atât de puțin respect. Nici măcar n-am avut un orgasm până nu l-am întâlnit pe iubitul meu din prezent, Matt. Mi se pare atât de nebunesc acum. 

Eram anorexică și abia puteam să mențin un job. Nu aveam deloc încredere: Identitatea mea devenise tulburarea mea de alimentație și eram total pierdută. Internalizasem ură la adresa propriei persoane și vinovăție și mă pedepseam pentru moartea tatălui meu vitreg. Mă uram. Eram un zombie, foarte singură și pierdută. 

La 28 de ani am avut o recidivă și familia a strâns îndeajuns de mulți bani ca să merg la un centru de tratament din SUA, unde am stat șapte luni. Mulți dintre angajații de acolo își reveniseră după tulburări de alimentație, deci vorbeau pe limba mea și-mi înțelegeau monștri din minte. M-au ajutat să-mi recapăt viața.

După ce mi-am revenit, mi-am recăpătat menstruația și nivelul hormonilor a revenit în limitele normale. Am început să-mi doresc sex și să am niște sentimente pe care nu le mai avusesem. L-am cunoscut pe iubitul meu, Matt, la un eveniment la muncă. Înainte să ieșim la primul date, i-am scris și i-am spus că încă sunt în tratament pentru o tulburare de alimentație, fiindcă nu am vrut să simt că-i ascund ceva. 

Mereu m-a acceptat așa cum sunt și m-a susținut. Nu am experimentat niciodată sexul așa cum o fac cu el. Înainte, când făceam sex încercam să-mi ascund corpul și să mă sigur că partenerul meu e okay. Acum, sunt prezentă. În experiențele mele sexuale anterioare, m-am simțit mereu inferioară, dar acum sunt într-o relație în care suntem egali și simt că sunt apreciată ca ființă umană și dorită pentru cine sunt eu cu adevărat. 

Când ești prinsă într-o tulburare de alimentație, nu poți fi într-o relație, fiindcă ești atât de centrată pe tine. Nu ai timp să te gândești la nimeni altcineva, fiindcă creierul tău e ocupat de tot ce ține de tine și de tulburarea ta de alimentație. Când plângi la fiecare masă, îți epuizezi partenerul. E greu pentru altcineva să facă față. O persoană nu poate să-ți fie îngrijitorul. Poate să facă parte din sistemul tău de suport și să te iubească, dar în funcție de cât de profundă e tulburarea de alimentație, va veni un moment când nu mai e îndeajuns. E nevoie de o armată ca să vindeci și ucizi o tulburare de alimentație. 

Îmi doresc ca cineva să-mi fi vorbit despre asta înainte, fiindcă sexul este o parte importantă din viață, iar când ai o tulburare de alimentație nu există. Simt că acum recuperez timpul pierdut, nu doar în ceea ce privește sexul, ci și să devin confortabilă în corpul meu și ca femeie. Pentru cea mai lungă perioadă am vrut să fiu un copil, fiindcă mi-era teamă de toate lucrurile pe care le implică să fii o femeie. De fapt, să fii o femeie e bine. Însă să fii în viață e mult mai bine.

Dacă ești în recuperare pentru o tulburare de alimentație și te întrebi cum să începi să ieși la date, sfatul meu pentru tine ar fi să ajungi într-un punct unde ești conectată cu tine. Trebuie să fii atentă și să ieși cu persoana respectivă pentru motivul corect, nu doar fiindcă ai nevoie să umpli un gol. În relații, uneori o să ai parte de eșecuri și respingeri, iar dacă nu ești pregătită, asta poate duce la o recidivă. 

Înainte să-l cunosc pe iubitul meu, nici măcar nu știam cum e să-mi ofer mie plăcere. Mă întreba „Ce-ți place?” și eu nici măcar nu știam. El e unul dintre cele mai importante daruri pe care le-am primit în recuperare: cineva care mă susține atât de mult și care nu m-a făcut niciodată să mă simt ciudat.