Ferentari
Am vorbit cu tipele care au reușit să publice prima carte pentru copii cu eroi din Ferentari
„Povestea kendamei pierdute” a fost lansată de curând la Bookfest și este cartea care-ți arată de ce e nevoie de diversitate în literatura românească.
Prima poveste din literatura română cu copii eroi din Ferentari
Nu este o carte activistă, ci o poveste inspirată din realitatea copiilor care trăiesc în cel mai rău famat cartier din București.
Fotografii superbe cu viața de zi cu zi din Ferentari așa cum nu vezi la TV
O mie de români dacă întrebi, o mie de povești vei afla despre Ferentari. Că e așa și pe dincolo și că acolo se trăiește într-un anume fel. Așa că aruncă un ochi aici să vezi cum e viața locuitorilor.
Am vorbit cu Adi Schiop despre primul film românesc cu gay, romi și manele, în Ferentari
Filmul „Soldații” îți arată că „toți avem nevoie de cineva de la care să ne luăm puterea, să ne simțim șefi într-un fel sau altul”.
Am fost în Ferentari și Rahova să văd unde a ajuns familia evacuată de BOR
În România, autoritățile și-au făcut aproape un obicei din a evacua familii din imobile, în pragul iernii, pentru că legea se aplică abia de la 1 decembrie.
Mix de muzică trap de la Matteo Islandezu
Matteo Islandezu e printre singurii DJ români care bagă manele constant și nu știu ce să zic de faptul că-și schimbă repertoriul.
Ce-am învățat despre Ferentari din petrecerea de manele pentru hipsteri de acolo
În România în continuare ne ghetoizăm minoritățile, de-asta eveniment precum Sistem ca pe Ferentari ajută să rupă bariera dintre culturi.
Amintiri din Ferentari, unde unii se aruncă de pe bloc cu un șerverțel pus pe cap ca o parașută
Un fel de „Amintiri din Copilărie”, dacă Ion Creangă ar fi locuit un an în Ferentari.
Povestea lui Ciprian Nebunul din Ferentari, care se descheie la pantaloni când vorbește politică
Geanina Petre îți arată cum copilăria ei din Ferentari e probabil mult mai tragicomică decât a ta.
Am un magazin în Ferentari și astea-s poveștile oamenilor care i-au trecut pragul
Asta e povestea lui Carmen care și-a părăsit bărbatul pentru că se uita prea des la Taraf tv și voia să ajungă lăutar.
Povestea lui Gibi și Nina, un fel de Romeo și Julieta din Ferentari
Cine ar fi crezut că ar merge un cuplu dintre un șmecheraș ofticat că nu-l plac femeile și fiica unui hotelier aruncată în stradă de Revelion.
Povestea Sărmanei Maria, care s-a măritat din cauza unei străzi din Ferentari și-a unei manele
Îi spuneam Sărmana Maria din cauza unei telenovele de pe Acasă TV, cu una care era mereu jegoasă și cu părul lung, fix ca ea.