Băutură asta e făcută cu frunze de coca și există de peste o sută de ani

Când am auzit că cineva în Italia face un lichior infuzat cu frunze de coca, mi-am imaginat o distilerie clandestină în subsolul unei case în stilul anilor 70. Dar producătorii de Coca Buton - băutura asta alcoolică neobișnuită - sunt cinstiți și operează o companie mică în San Lazzaro di Savena, un oraș de la periferia Bolognei. 

Firma a fost cumpărată recent de Amaro Montenegro, un brand italian faimos de băuturi alcoolice cu sediu în zonă. Dar povestea băuturii e veche de secole, de la sfârșitul anilor 1800, când frunzele de coca au fost folosite pentru experimente culinare în Europa și în Statele Unite. Inspirați de felul în care popoarele indigene din Peru, Bolivia și Columbia foloseau planta să combată oboseala, câțiva călători antreprenori au început să lucreze cu coca și cu proprietățile ei energetice. 

În anii 1850, chimiștii au extras ingredientul activ din frunzele de coca, care a fost ulterior numit cocaină de chimistul german Albert Niemann în 1860. Cam în aceeași perioadă, chimistul francez Angelo Mariani a început să fabrice un vin infuzat cu frunze de coca, pe care l-a vândut mai târziu sub brandul Vin Mariani. Băutura era una dintre multe alte soiuri de vin cu coca de pe atunci, dar a devenit favoritul regalității, al figurilor literare și artistice, ba chiar și al Papei Leon al XIII. 

Inspirat de succesul masiv avut de Vin Mariani, farmacistul american John Pemberton, din Georgia, a folosit frunze de coca să creeze o băutură similară, pe care a numit-o Pemberton’s French Wine Coca. Dar la scurt după ce a lansat noul produs, localitatea în care își desfășura afacerea a adoptat legi care i-au interzis băutura alcoolică (cu toate astea, cocaina din ea era în regulă). De aceea, Pemberton a creat o rețetă diferită în 1885, un sirop dulce, non-alcoolic, care a devenit baza pentru Coca-Cola. 

„Frunzele de coca erau precum un Red Bull al secolului al 19-lea”, a spus Fulvio Piccinino, un fost bartender și fondator al Sapere Bere, un site italian dedicat băuturilor alcoolice. Cu alte cuvinte, dacă voiai să creezi o băutură cu proprietăți energizante la finalul anilor 1800, era normal că să incluzi coca ca ingredient.

În climatul ăsta de experimentare, Jean Bouton, de origine franceză, descendent al unei familii de distilatori francezi care locuia lângă Bologna, a inventat Coca Buton. Data exactă a creației este necunoscută, deși se știe că este în circulație încă din 1876, grație unui afiș promoțional care a supraviețuit. 

În câteva decenii, ni s-au schimbat drastic cunoștințele despre ce impact are asupra creierului uman ingredientul activ din frunzele de coca. Acum știm că ele nu creează dependență când sunt mestecate în starea lor naturală, spre deosebire de cocaină care are efectul ăsta. În secolul al 19-lea, distincțiile astea nu erau așa de clare. De exemplu, se crede despre Vin Mariani că ar fi fost făcut dintr-o combinație de frunze de coca cu cocaină - dar s-a întrerupt producția la începutul anilor 1900, fiindcă a dus la dependență și abuz. 

Între timp, în Statele Unite, Coca-Cola (deținută la momentul respectiv de Asa G. Candler, care a cumpărat rețeta băuturii de la Pemberton) a fost pusă la dispoziție sub formă îmbuteliată, astfel făcând-o accesibilă comunităților de afro-americani cărora le era interzis la acea vreme să bea de la dozatoarele cu suc, unde băutura devenise populară în rândul clasei de mijloc albă. Potrivit unui articol din New York Times din 2013 al cronicarei Grace Elizabeth Hale, această modificare a distribuției a făcut publicul și presa din sud să se îngrijoreze cu privire la consumul băuturii până la isteria rasistă despre consumul de droguri al afro-americanilor. 

Ca răspuns la asta - precum și la schimbarea legislației - Candler și angajații săi au început să revizuiască rețeta băuturii în 1903, cu 11 ani înainte ca cocaina să fie interzisă oficial în SUA: De-a lungul timpului, compania a lucrat să diminueze și în final să elimine orice urmă a efectelor psihotrope date de plantă în produsul său, deși se crede că cocaina nu a fost eliminată în totalitate din Coca-Cola până în 1929. Rețeta nouă și îmbunătățită încă se folosește de esențele extrase din frunzele de coca, plus aroma 7X foarte râvnită. 

Chiar dacă cocaina a fost clasificată ca fiind periculoasă, a fost interzisă internațional abia în 1961. Dar în cazul Coca Buton, nicio schimbare semnificativă nu a fost făcută la rețetă, din moment ce procesul de distilare elimină natural efectele psihotrope ale plantei.

O fostă angajată de la Amaro Montenegro, care nu a vrut să-și dezvăluie numele din motive de securitate, a spus că procesul de producție a lichiorului are loc sub monitorizare strictă. „Frunzele de coca sunt importate din Bolivia și Peru și sunt ținute într-un seif”, a spus ea. „După ce am extras aroma, sunt trimise la Guardia di Finanza (o ramură specială a poliției italiene). Sunt numărate una câte una.”

Coca Buton nu este singura băutură supusă unei reglementări stricte - și absintul se încadrează în categoria asta. Unul dintre ingredientele principale ale acestuia din urmă, uleiul esențial de artemisia absinthium, conține o substanță numită tujon care este toxică în cantități mari. De asta băutura a avut o reputație proastă la începutul secolului al 20-lea, dar faimoasele sale proprietăți halucinogene se datorează mai degrabă conținutul ridicat de alcool, de obicei în jur de 70 la sută.

În Europa, băuturile cu artemisia absinthium nu pot conține mai mult de 35 de miligrame de tujon per litru. În Statele Unite, cantitatea scade la zece miligrame. De asta unele băuturi europene nu pot fi exportate în SUA, inclusiv tradiționalele lichioruri alpine, precum Genepy, care conțin de asemenea extracte din plante din soiul Artemisia.

În prezent, Coca Buton nu este prea populară, poate fiindcă are un gust puțin de modă veche. Băutura este verde deschis, vâscoasă, foarte aromată și dulce. „Seamănă cu absintul. Oamenii se așteaptă la mai multe de la ea datorită poveștii de origine, dar este doar un digestiv”, a explicat Piccinino. „Să-ți faci reclamă la băutura alcoolică pe baza caracterului interzis nu este o strategie pe termen lung”. 

Pe scurt, Coca Buton nu este atât de riscantă precum pare. Lichiorul are câteva rude internaționale, inclusiv Agwa de Bolivia, o băutură produsă în Amsterdam cu frunze de coca boliviene, și Amuerte, un gin cu frunze de coca produs în Belgia. În 2017, chiar și Vin Mariani a revenit pe piață - dar fără cocaină - la 102 ani de când a fost interzis. 

Coca Buton reprezintă o bucată de istorie, o perioadă când proprietățile și produsele din plantele de coca erau explorate și se experimenta cu ele, nu erau criminalizate. În 2009, Bolivia - unde este crescută legal planta de coca și consumată tradițional de popoarele indigene - a solicitat ONU modificarea Convenției Unice privind Stupefiantele din 1961 pentru a interzice cocaina, dar nu și coca. Grupurile de activiști au susținut de asemenea că interzicerea plantei de coca se bazează pe dovezi științifice învechite și pe o percepție rasistă a practicilor culturale indigene. 

Cine știe, poate la un moment dat, băuturile cu frunze de coca vor fi din nou o chestie obișnuită. Între timp, poți gusta Coca Buton simplă sau cu gheață, înainte sau după cină, fierbinte sau rece. Mai poți încerca și cocktailul Saigon, făcut după o rețetă siciliană în care lichiorul este amestecat cu vodcă, vermut și granita de lămâie. Sună destul de nasol, dar fiecare cu gusturile lui/ei. 

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.