Fă cunoștință cu Horia Hulubei, un Oppenheimer moldovean de care nu știai până acum

Sigur, acum că Nolan a făcut un film despre el, toată lumea știe de Robert Oppenheimer, fizicianul căruia i s-a atribuit inventarea bombei nucleare. Dar ce-ai spune dacă ți-aș zice că omul de știință american are un corespondent în Moldova?

În perioada comunistă, România a avut și ea spioni, programe spațiale, dar și un program atomic. Acesta e legat de Horia Hulubei, părintele fizicii nucleare românești. Dar omul nu a fost numai asta, ci și erou de război, senator, diplomat și rector al Universității din București.

Deși a fost arestat de mai multe ori de comuniști, acesta a adus fizica românească la un nivel competitiv la nivel mondial și aproape că a dat numele unui element din Tabelul Mendeleev. Dar să iau toate astea pe rând.

Marile descoperiri din fizică de la începutul secolului XX au deschis drumul pentru programe de cercetare militară, al căror apogeu a fost fabricarea bombei atomice. În timpul Războiului Rece, energia nucleară a devenit o sursă de putere, dar și o amenințare constantă. După cum știi și tu, americanii au câștigat cursa (ajutați de britanici și canadieni) prin proiectul Manhattan. Rezultatul: dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare. Una a fost de test, în schimb celelalte au creat distrugeri inimaginabile la Hiroshima și Nagasaki.

Energia atomică poate fi însă folosită și în slujba binelui, pentru că e o resursă extraordinară în obținerea independenței energetice. Ea a fost esențială și pentru industrializarea României și desprinderea politică de Moscova începută de Dej și continuată de Ceaușescu.

În 1956, după înființarea Institutului de Fizică Atomică, Horia Hulubei s-a preocupat ca cercetările să nu rămână într-o zonă academică și să fie aplicate în domenii diverse. Nu a durat mult până când a venit și recunoașterea internațională.

În mai 1969, a fost aprobat Programul Nuclear Național, dar implementarea lui a avut loc 11 ani mai târziu, din lipsă de resurse. Pacepa, care l-a însoțit pe Hulubei la conferințe științifice internaționale, a lansat prin anii ‘80 zvonul că România fabrica bomba atomică pentru a putea riposta unor agresiuni externe. 

Atât SUA, cât și URSS, au împiedicat însă România să dețină armament nuclear, pentru că asta ar fi dat peste cap raportul de forțe din regiune și ar fi dus la conflicte.

Chiar dacă România ratificase un acord global care să prevină folosirea armelor nucleare, se pare că în decembrie 1985 regimul a autorizat realizarea unor experimente nucleare secrete la Piteşti. Pe 16 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu a declarat însă că „putem produce orice fel de echipament şi utilaje, lăsaţi-ne să fim competitivi cu cele mai bune produse fabricate în lume. Într-un singur domeniu nu vrem s-o facem – acela al armelor nucleare. Tehnic, avem această capacitate de asemenea, dar suntem ferm hotărâţi să luptăm împotriva armelor nucleare.”

Care au fost adevăratele intenții nu vom ști niciodată. 

După izbucnirea Primului Război Mondial, Horia Hulubei a trebuit să renunțe la Facultatea de Fizico-Chimice din cadrul Universității din Iași ca să meargă pe front. A luptat ca infanterist la Mărășești și, la recomandarea generalului Berthelot, șeful misiunii militare franceze, a fost trimis în Franța pentru a se pregăti ca pilot militar. După ce este grav rănit, primește ordinul Legiunea de Onoare din partea Franței.

La sfârșitul războiului, Hulubei s-a întors în România, unde s-a ocupat de organizarea aviației civile și deschiderea primei linii aeriene românești internaționale. A lucrat cu laureați ai premiului Nobel la Sorbona, iar comisia de examinare a doctoratului său a fost prezidată chiar de Marie Curie. 

Fizicianul Mihail Bălănescu spune despre el că „firea sa prezenta un amestec de vizionarism și realism de om practic, nebănuite abilități diplomatice și de leadership, un farmec ieșit din comun și o privire pătrunzătoare, care-l impuneau pur și simplu în orice context s-ar fi aflat”.

Între 1940 și 1944 a fost rector al Universității București. Din această poziție, el a reluat relațiile științifice cu Franța. În același timp, între aprilie și iunie 1940 a fost consilier cultural al Ambasadei României la Paris.

Pe lângă numeroase alte contribuții, Horia Hulubei a inițiat și niște cercetări care au dus la descoperirea unui nou element în tabelul periodic al elementelor, pe care a vrut să-l numească Moldavium, cu numărul atomic 87. Cu toate astea, studiile au fost continuate de alți cercetători francezi care l-au denumit, firește, ca Franciu.

Fizicianul român a intuit că Tabelul lui Mendeleev poate fi completat și cu alte elemente – o chestiune asupra căreia și-a dedicat din plin atenția în perioada imediat următoare, descoperind și existența altor elemente radioactive, plasate după uraniu în sistemul periodic.

Potrivit afirmațiilor Dr. Ing. Mihail Bălănescu, „el este cel care identifica mai multe elemente transuraniene din Tabloul lui Mendeleev, cum ar fi cel cu numărul 85, pe care-l numește DOR, în 1939. (...) Urmându-și previziunea privind existența altor elemente transuraniene, el îl izola și pe cel cu numărul atomic 92, pe care îl numi Sequanium și care ulterior a fost introdus în pilele atomice sub denumirea de Neptunium”.

Din nefericire, toate notițele și manuscrisele pregătite de Hulubei pentru a fi publicate, care conțineau rezultatele cercetărilor sale în acest domeniu, respectiv toate informațiile privitoare la elementele chimice nou descoperite, cu numerele atomice 85, 87 și 94, au ars în incendiul declanșat în urma bombardării centrului capitalei de către nemți, în 1944. 

„În anii următori, a fost dată publicității doar copia de la Paris, care conținea numai Tabelul lui Mendeleev incluzând elementele cu datele numerice cunoscute sub denumirea de Hulubei-Cauchius și care alcătuiră ulterior baza informațională folosită în toată munca de cercetare succesivă a elementelor noi”, completează Bălănescu.

Horia Hulubei a știut să servească autorităților ce doreau să audă, fără să lase impresia că printre rânduri s-ar mai ascunde și alte mesaje.

Una din cele mai interesante și mai încărcate de semnificații fraze pe care a rostit-o fără să-și atragă dezaprobările liderilor politici de atunci și să riște închisoarea a fost următoarea: „Știința evoluează așa de repede și aduce atât de multe variații, încât nu mai e posibil să discuți cu o țară dezvoltată dacă nu te ridici la nivelul științific respectiv”.

Asta a fost interpretat de autorități ca o invitație la dezvoltarea unui important segment științific al fizicii nucleare, în paralel cu acea cursa internațională de realizare a faimoaselor reactoare nucleare ce apăreau la orizont precum mine de aur pentru economiile emergente.

Sub conducerea lui a avut loc, pe 10 august 1957, inaugurarea primului reactor nuclear românesc – un eveniment extraordinar având în vedere că la vremea respectivă, din întregul bloc comunist, doar URSS deținea o astfel de resursă. Iar diferențele între cele două țări erau evidente tuturor.

La nivel mondial, România își adjudeca la acea dată un loc privilegiat în domeniul fizicii atomice, deținând al nouălea reactor de cercetare din lume.

Așa cum știm, de obicei, când vrei să scapi de un coleg incomod, trebuie doar să-l promovezi, nu? Exact asta i s-a întâmplat și lui Horia Hulubei tocmai când se află pe culmile carierei sale profesionale.

Spre sfârșitul vieții, marele fizician a fost înlăturat de la conducerea complexului Măgurele și „promovat” pe 31 decembrie 1969 ca unul dintre consilierii ce făceau parte din Consiliul de Stat, cu rang de ministru. Acesta a fost înlocuit în rolul de președinte al Consiliului de Stat pentru Energia Nucleară de către Ioan Ursu.

După această schimbare care l-a tulburat, Horia Hulubei a mai trăit un an. A murit pe 22 noiembrie 1972, la București, în fața ecranului televizorului la care urmărea ceremonia înmormântării unuia dintre cei mai dragi prieteni ai săi, filozoful și logicianul Athanase Joja. Mormântul sau poate fi găsit la Cimitirul Bellu din capitală, în secțiunea cunoscută ca „Aleea Academicienilor”.