Fabuloasele mituri din Oltenia, unde morții sunt dezgropați, inima le e arsă și cenușa băută

Undeva spre finalul anilor ‘90 un caz din Oltenia a zguduit România: niște săteni au dezgropat mortul, i-au scos inima din piept, i-au ars-o, au pus cenușa într-o cană cu apă și rudele i-au băut-o. A fost o știre atât de virală, încât a devenit și scheci la acum defuncta Chestiunea zilei. Ceea ce pentru o bună parte a României părea șocant, pentru olteni era vag surprinzător.

Am găsit un subiect similar din 2003. Atunci, s-au dat cap în cap sistemul juridic cu cel ancestral al ritualurilor și șase persoane au fost cercetate pentru profanare de morminte. Bine, asta știm noi, profanii, că ce-au făcut ei, de fapt, a fost să oprească strigoiul (sau moroiul, cum preferi). Acesta e doar un fragment din minunata mitologie oltenească. De la ghiavoli și sfinți, strigoi, moroi, vârcolaci, vidme, dar și Mume ale Pădurii și Babe Cotoroanțe, oltenii le au pe toate.

De la Corabia la Slatina, de la Calafat la Caracal, de la Târgu Jiu la Severin și nu numai se întind aceste ritualuri, sărbători și creaturi mitologice specifice. Ca oltean ce sunt îți pot spune că ne plac nunțile care se întind trei zile și trei nopți, dormim câte șapte zile o dată după ce ne batem cu zmeii și ne place să ne speriem copiii cu cele mai horror povești de adormit.

În nota asta, merită spus că mulți olteni nutresc convingerea că anumite ritualuri, sărbători sau deprinderi care le marchează viața cotidiană ar fi pur creștine, fără să bănuiască însă că rădăcinile sunt mai departe, până la culturile geto-dacilor și chiar mai vechi decât acestea, pierzându-se în negura timpului.

Nu puține sunt elementele care însoțesc cele mai importante evenimente din viața omului. Și aici se remarcă nunta oltenească. Nu există una fără brad împodobit la petrecerea „Fedeleșului” cu nuci, mere, colăcei și batista-n vârf, fără strigături, fără alai, hore sau bărbieritul ginerelui. Tot aici mai ai nevoie și de flori de pus în piept, cocoș, porumb, plosca cu rachiu, lăutari, ștergare, mărgele, panglici, turtă, prosoape, mese întinse și zestrea miresei.

Ritualul împrumută cele mai multe caracteristici de la populația daco-romană de acum aproape două milenii. „Inclusiv după marea retragere aureliană, pe teritoriul Olteniei au rămas în continuare mulți soldați romani din toate zonele Imperiului Roman, în vreme ce s-au retras din celelalte teritorii, aceasta pentru că Dacia Malvensis, cum era numită Oltenia pe atunci, era cel mai aproape de granița Imperiului față de restul zonelor istorice românești”, afirmă istoricul Ion Ivașcu.

Acesta ar putea fi așadar unul din motivele pentru care în Oltenia ai din abundență elemente mitologice pre-creștine. Dar, ca în mai toate regiunile României, acest folclor n-a fost păstrat în scris, ci într-o formă vie, alterată de la generație la generație. 

Am structurat numeroasele motive mitice și practici străvechi în lista de mai jos ca să-ți fie mai ușor să le identifici și să vezi cam cum s-au extins.

Înghițirea astrelor – În colinde, legende, costume purtate în preajma sărbătorii Anului Nou, balade sau jocuri cu măști; în categoria creaturilor demonice având drept protagonist vârcolacul;

Desfrâul sacru – În ritualurile tomnatice din perioada culesului viilor; în tradiția meselor opulente de după sacrificarea porcului ce are loc în Ajunul Crăciunului; la pomeni, cumetrii, botezuri și cu prilejul organizării de târguri; la bâlci sau la iarmaroc;

Somnul blestemat – În unele variante de colinde, dansuri populare și în basme sau legende în care nu de puține ori se utilizează expresia populară „a dormi șapte zile și șapte nopți”. E un motiv frecvent întâlnit și în mitologiile multor alte popoare;

Pomul Vieții – În diferite forme de artă populară oltenească, de la decorațiunile reprezentate la nivelul ceramicii (ca la Horezu, Vâlcea), continuând cu modelele iilor, ștergarelor și velintelor sau ale celebrului covor oltenesc, până la elementele arhitecturale locale; în modul de sculptare a lemnului prispelor, în biserici, la nivelul acoperișurilor, troițelor și crucilor din lemn și în icoanele pe sticlă;

Sânzienele – În manifestările populare organizate cu prilejul solstițiului de vară (Drăgaica); în credințele populare potrivit cărora zânele, magice făpturi, ar izbuti să „deschidă cerurile” în noaptea de 24 iunie și să poruncească „amuțirea cucului”; în utilizarea plantelor de leac și a descântecelor sau în împletirea de cununițe pentru fetele de măritat;

Fascinația zborului – În basmele în care Pasărea Măiastră devine protagonista; în cusături populare, cântece și jocuri, decorațiuni și sculpturi în lemn sau în piatră, ornamente ceramice și în meșteșugul făuririi de obiecte de podoabă;

Existența unei ordini cosmice – În colinde, basme, cântece bătrânești, superstiții și obiceiuri asociate anumitor sărbători tradiționale;

Mitul Creației – Regăsit în toate formele de manifestare a culturii oltenești încă din cele mai vechi timpuri până azi și bine reprezentat în legendele construcțiilor, în care noaptea se surpă ce se construiește ziua;

Personificarea elementelor naturii – În balade, legende, colinde, dansuri și jocuri populare, în decorațiunile obiectelor de podoabă și ale straielor țărănești, în picturile pe sticlă, în ceramică și nu în ultimul rând, în reprezentări deosebite la nivelul anumitor elemente de cult bisericesc.

Acestea sunt însă doar câteva din ingredientele care oferă o strălucire aparte culturii tradiționale oltenești, fiind completate de sărbătorile, ritualurile și credințele locale, ale căror izvoare își ascund originile în timp.

Mai merită menționat și că oltenilor pare să le placă să aibă mai mulți dușmani decât prieteni. Vezi asta din multitudinea de creaturi bizare, negative, față de puținătatea celor bune.

Diavolul este un frecvent protagonist al istorisirilor bătrânești de la gura sobei. El apare ca personaj care pune bețe-n roate oamenilor și încearcă să-i atragă de partea lui. În cea mai mare parte a cazurilor, olteanul reușește să evite răul, fie grație propriei sale istețimi, fie cu ajutorul unor forțe ale binelui – Dumnezeu, Sfinți sau Arhangheli pogorâți din ceruri pentru a-l scoate din impas.

Un loc ceva mai special, că tot am început cu așa ceva, îl ocupă strigoii, moroii, vârcolacii sau vidmele. Sunt arătări înfricoșătoare care bagă spaima în sufletele muritorilor. Sunt un soi de rubedenii locale ale vampirului și reprezintă o categorie aparte de creaturi asociate morții și întunericului, aducătoare de nenorociri, boli chinuitoare și suferințe cumplite.

Deși în anumite zone ale Olteniei numele lor se confundă adeseori, aceste creaturi se și deosebesc între ele.

Astfel, strigoii ar corespunde întrucâtva așa-numiților „zombie” din filmele americane. Moroii, pe de altă parte, ar fi duhurile copiilor care au fost uciși sau au murit la naștere, înainte de botez. Devin astfel creaturi fantomatice însetate de răzbunare la șapte ani după moarte. Vârcolacii de aici sunt mixul între demon și lup, al cărui scop ar fi acela de a înghiți astrele. În fine, vidmele ar constitui un soi de vrăjitoare sau stafii, care-și dedică timpul provocării de necazuri oamenilor.

Folclorul popular oltenesc adaugă acestora multe arătări – una mai înfricoșătoare decât altă – și zmei sau balauri, dar și mai celebrele Cotoroanța, Muma Pădurii și chiar „Dracul pe Pământ”. Cel din urmă nu-l desemnează neapărat pe Scaraoțchi, ci orice altă făptură malefică, încărcată de ură și de dorința de a face rău – fără a se limita însă la acestea.

„Aflându-se la granița dintre mister și paradox, păgânism și creștinism, fantezie și realitate, miturile și creaturile mitologice de pe meleagurile oltenești nu constituie un simplu numitor lipsit de semnificație”, scria Ioana Samoilă în materialul său intitulat „Strigoii – o poveste adevărată din Oltenia, România”. 

Cel mai probabil, într-un sat de prin Oltenia, încă sunt scoase cadavre din morminte și li se bate un țăruș în inimă, eventual cu binecuvântarea preotului. Astfel de demersuri au menirea de a stabili o graniță între bine și rău în imaginarul colectiv, de a alimenta frica omului față de necunoscut, și, dacă vrei să privești lucrurile așa, de-a te face să te gândești la relația dintre viață și moarte, ordine și haos.

• Anca Irina Ionescu – „Lingvistică și mitologie. Contribuții la studierea terminologiei credințelor populare”
• Mihai Coman – „Mitologie populară românească”
• Andrei Oișteanu – „Motive și semnificații mito-simbolice în cultură tradițională românească”
• Nicolae Cătălin Patroi – „Comori antice din Oltenia. Între legendă și adevăr, pasiune și știință”
• Lidia Petrescu Mărgelu – „Reprezentări ale simbolului Pomul Vieții în artă populară din Oltenia”