Cum rezistau românii frigului din case pe vremea lui Ceaușescu, în caz că te sperie iarna asta

Până să dea Vladimir Putin cu nucleara, fanii săi ne promit o Împărăție a Frigului care va fi să vie fix iarna asta. Toate cohortele de antivaxxeri, suveraniști, naționaliști, legionari și nostalgici comuniști au intrat în fibrilație la auzul veștii că Uniunea Europeană ne-ar cere să fim pregătiți pentru situația în care va trebui să trăim câteva luni cu câteva grade mai puțin în case.

Tovarășii și camarazii putiniști strigă la unison că așa ceva nu se poate și că românii nu trebuie să sufere ca pe vremea lui Ceaușescu. Doar că aici e o minciună.

Pe vremea lui Ceaușescu nu se trăia cu „19 grade în case și asta în cel mai rău caz”. Nu, pe vremea aia se trăia cu zece grade în niște apartamente transformate în peșteri neolitice, iar Partidul avea grijă ca această temperatură să nu crească: încălzirea era centralizată, controlată de stat, la fel și curentul. Iar dacă îndrăzneai să îți cumperi un calorifer electric, riscai să te întrebe Miliția de sănătate. Reșoul era la putere, uneori făcut direct în perete, aproape de priză.

Aici e necesară o precizare: acești ticăloși, care flutură acum steagul disperării și al refrenului „vai, o să fie frig la iarnă”, știu cum să apese pedalele fricii. Pentru că ei fix asta exploatează: o angoasă rămasă adânc înrădăcinată în subconștientul colectiv al unui popor încă traumatizat de ororile comunismului.  

Să o spun direct: nu știu cât de grea va fi iarna 2022–2023, dar nu va fi deloc una ușoară. Toate semnele prezentului arată că Europa se îndreaptă spre o criză care va rivaliza sau chiar are șanse să depășească crizele petrolului din anii ‘70 și de la începutul anilor ‘80.

Pentru că acum nu mai este vorba doar despre o banală criză a petrolului, ci de una combinată. Există o criză a petrolului, a gazului și a electricității – în același timp! Toate amplificate de isteria unei pandemii din care abia am ieșit și a unui război în care am intrat deja până-n gât ca europeni, vecini ai Ucrainei și fostă țară colonizată de tancurile rușilor și doctrină sovietică.

Rușii s-au tot jucat vara asta cu robinetul de la gaze până când l-au închis de tot. De la începutul lui septembrie, Gazprom a suspendat „pe termen nedefinit” livrările de gaz pentru Europa prin gazoductul Nord Stream 1, pe motiv că ar exista, sanchi, niște scurgeri de ulei. A dat vina pe Siemens pentru reparații, apoi Putin i-a spus cancelarului german Olaf Scholz că problemele sunt provocate de sancțiuni și, mai recent, Rusia și-a încordat prietenia cu China. A readus în discuție gazoductul Forţa Siberiei 2 care ar înlocui Nord Stream 2 (proiect oprit din cauză că Rusia a invadat Ucraina și-a pornit un război) și ar trebui să transmită Europei un „na-o pe-asta!”.

Putin și ciracii săi fac glume și se bat cu palmele de genunchi în timp ce explică cum „ne va îngheța coada” la iarnă, iar trolii Moscovei publică meme în care Europa zici că-i Frozen, cu orașe care arată ca după o apocalipsă glaciară. Te uiți la clip și parcă ești transportat instant într-un sitcom de categorie D de la începutul anilor ‘90, dar cu mai mult slow-motion.

Dincolo de propaganda rușilor, cert e că actuala criză energetică din Europa a reușit acum să reanime corpurile suveraniștilor antivaxxeri, „patrioți”, „naționaliști” și [altele] reuniți acum sub veșnicul steag al luptei împotriva imperialismului agresiv progresist și asupritorilor barbari ai sexomarxismului reacționar.

Cumva, ca să folosesc și eu retorica asta conspiraționistă, totul se leagă: am avut pandemie, acum avem război, iar peste câteva luni vom avea o iarnă pe care foștii antivaxxeri și actualii pacifiști o compară deja cu Noaptea cea Lungă, una grea și plină de orori asociate confortului termic.

Nimic nu e nou, iar patrioții, pentru a supraviețui, se adaptează și ei vremurilor: alaltăieri erau legionari, ieri erau naționalist-comuniști, azi pot fi suveraniști, extremiști, auriști sau pacifiști din categoria celor care-l admiră pe Putin.

Una din vedetele momentului, luată la țintă de tovarășii lui Putin, este Simonetta Sommaruga, ministra Energiei din Elveția. Ea a făcut un apel transformat instant într-un veritabil hit media: a recomandat „dușul în doi” ca măsură de economisire a energiei pentru la iarnă – mă rog, îți doresc să ai cu cine să faci „în doi” dușul. 

Corul de troli și bocitoare geopolitice s-a pornit că ba ne subjugă pas cu pas, ba că e semn de degradare socială. Subsolurile secțiunilor de comentarii și ale internetului sunt pline de refrene din zona asta. Mesajul lor ar putea fi condesat cam așa: noi suntem suverani și stăpâni la noi în țara noastră pe țevile de la baie, pe elemenții de la calorifer și să nu vină UE să ne spună cum să facem duș.

„Era mai bine înainte” a devenit mantra oricărui putinist de rit nou care încearcă să-ți explice ce bine era pe vremea lui Ceaușescu doar pentru că partidul îți dădea un apartament cu două camere confort 2 sporit și un loc de muncă la fabrica de rulmenți. Doar că nostalgicii uită câteva elemente esențiale: în comunism mâncai parizer radioactiv, aveai două ore de program TVR (un fel de combinație România TV – Antena 3 de pe vremea aia) în timp ce mureai efectiv de frig în case.

Nostalgicii pot fi puși acum în fața unui test suprem: să testeze, din nou, cum era „înainte”.

Vrei să știi cum era înainte? Uite aici, scris negru pe alb: infamul decret 272 din 11 noiembrie 1987. L-am trăit pe pielea mea. Eu și toți „nostalgicii” care spun că Ceaușescu era bun că „dădea de muncă la oameni”.

Decretul era un fel de schemă „curent, gaze și căldură pe cartelă”. Efectiv, aveai „cote lunare” pe care trebuia să le îndeplinești. Depășeai cu un anumit nivel consumul de energie – pac! – amendă, dar mascată sub eufemismul „tarifare extra”. Dacă depășeai și limita de avarie – ți se tăia gazul, la propriu.

Dacă ar exista o „memorie a frigului”, eu unul încă țin minte perfect cum era iarna pe vremea aia. Și vorbim de iarna la bloc în București, capitala țării. Din start eram un privilegiat pentru că, spre deosebire de restul țării, mai băgau niște apă caldă și ceva sirop termic pe țevi.

Țin minte că ai mei foloseau un radiator vechi, sovietic, pe care-l puneam cu grijă pe un scaun timp de fix două ore. „Radiator” e un fel de a spune, nu avea nimic cu aparatele moderne. Era, efectiv, o cutie din care ieșea aer cald, un fel de foehn gigantic. Ceva mai târziu, în casă a apărut o veritabilă „delicatesă”: un calorifer electric, strecurat în casă conspirativ, de parcă eram traficanți de arme, nu oameni care degerau în casă.

Da, era conspirativ în toată regula pentru că, pur și simplu, încălcam legea:
Articolul 7 – „Se interzice folosirea pentru încălzirea spaţiilor din toate unităţile socialiste de stat, cooperatiste şi obşteşti şi din imobile a oricăror aparate consumatoare de energie electrică.”

Dacă respectivul calorifer era silențios, țin minte că radiatorul era mai problematic și trebuia pus pe scaun, că dacă stăteai pe canapea, jetul de aer cald îți venea fix în freză. Și ăsta era nivelul de high-tech entertainment pe atunci. Apoi, era teama că zgomotul puternic pe care-l producea ar putea alerta vecinii de dedesubt, iar aceștia ne-ar putea raporta la Miliție.

Totul era însă în van. Degeaba aveai radiator dacă tovarășii luau lumina la întreg cartierul. Ăsta era un veritabil „Boss level” împotriva căruia nu prea mai aveai de ales: de pe la 5–6 seara, până pe la 8 (când începea programul TVR) stăteai în frig și în întuneric. Când se lua lumina, Bucureștiul arăta fix ca în The Upside Down din Stranger Things.

În lipsă de termopane, oamenii își puneau două rânduri de ferestre. Spațiul dintre ele era apoi umplut cu perne speciale, cilindrice, să nu intre frigul prin crăpături.

Din experiență, pot spune că fără căldură temperatura scade cam cu 10–12 grade Celsius într-o cameră de bloc neizolat termic (un avantaj al prezentului). Ăsta e baremul minim, de aici se pleacă, tovarăși.

De regulă, ne strângeam toți într-o singură cameră (cel mai des sufrageria) și petreceam acolo majoritatea timpului. Aia era „camera de lux” pe timp de iarnă, cel mai bine blindată termic și în care foloseam pe șest inclusiv infamul radiator.

Bucătăria era alt loc cald unde românii își puteau trăi fericiți o parte din viața geroasă. Seara, dacă aveam gaz, ne permiteam chiar luxul de a aprinde toate ochiurile de la aragaz, plus cuptorul – un adevărat rai termic, îți zic!

În rest, stăteam îmbrăcați gros în casă de ziceai că suntem mereu gata de plecare: mai o izmană, mai un pulovăr ori helancă trasă peste un alt pulovăr mai subțire. Suficient cât să păcălim organismul și să-i oferim un confort termic.

Momentele de criză erau la culcare, când intram în „peștera” numită dormitor. Variantele se limitau doar la încălzirea efectivă a patului. Metodele folosite: sticle cu apă încălzită puse sub cearceaf (pentru săraci) sau folosirea unei perne electrice (pentru bogați ca mine).

Ca fapt divers, perna aia electrică era băgată în priză și apoi băgată direct sub plapumă: nu faceți ca mine, sunteți tineri, nu vă riscați inutil viața. Dacă e atât de frig, puneți-vă un pulovăr, nu e nicio rușine. 

Altminteri, Comisia Europeană propune deja o intervenție de urgență pe piețele europene ale energiei pentru a face față recentelor creșteri dramatice ale prețurilor. Executivul european propune obligația de a reduce consumul de energie electrică cu cel puțin cinci la sută în timpul orelor de vârf selectate. De asemenea, Comisia propune ca statele membre UE să urmărească reducerea cererii globale de energie electrică cu cel puțin zece la sută până la 31 martie 2023.

Elvețienii deja au anunțat că vor limita temperatura maximă până la care își pot încălzi locuințele cu gaze naturale la iarnă: cel mult 19 grade. Sigur, putiniștii au sărit pe ideea că riști să faci pârnaie, dar au omis să spună că raționalizarea e „worst case scenario” și că astfel de măsuri se aplică doar în caz de criză energetică gravă.

Ca unul trecut prin ierni de genul ăsta, nu cred că e ceva imposibil să reușim să stăm o lună din viață la temperaturi de 19–22 de grade în casă. Și asta, repet, doar în cel mai pesimist scenariu cu putință în care vorbim de Apocalipsa Frigului Care Ne Ia Mințile La 18 Grade.

E un fleac. Chiar un fleac, crede-mă.

Așa că, dacă toți fanii lui Putin tot fac apel la „bărbăție”, au ocazia istorică de a tăcea și a răbda două–trei luni. Plus că deja Europa începe să se miște și să-și facă rezerve de gaz pentru o iarnă care, pe baza iernilor recente, are șanse să fie la fel de blândă.