Am vorbit cu tineri români care vor să salveze lumea de capitalism

Pentru cei născuți după ‘89, capitalismul reprezintă normalitatea și singura variantă în care ne putem dezvolta atât economic, cât și social. În fiecare zi te duci la muncă încălțat cu sneakerșii tăi Nike, bei o Coca-Cola în pauză, mănânci un Kit Kat și fumezi o țigară Marlboro. Nu ai cum să nu fi auzit de numele astea, pentru că te lovești de ele în fiecare zi. Indiferent ce ai face, aceste corporații îți controlează viața, iar majoritatea banilor pe care-i cheltuiești se duc în buzunarele lor. 

Se zice că în capitalism toată lumea poate deveni bogată. Și tu poți ajunge ca Jeff Bezos, dar problema intervine în momentul în care Jeff Bezos îți poate cumpăra visul. Să luăm de exemplu Nestlé, care deține peste două mii de branduri în 186 de țări. În timp ce citești asta, cel mai probabil asculți muzică pe YouTube, platforma creată în 2005 de Steve Chen, Chad Hurley și Jawed Karim, achiziționată un an mai târziu de către Google. 

După căderea comunismului, capitalismul era definit drept „vine străinu’ și ne cumpără fabrica”, dar e vorba despre ceva mult mai complex. Spre deosebire de marxism, socialism și alte „isme”, capitalismul este orientat spre proprietatea privată și piața liberă, iar cuvintele cheie sunt urmărirea profitului. Capitalismul e clădit pe concurență economică, iar cel mai bun exemplu îl ai la fiecare final de an, când companiile se întrec în vânzări, inovații și profit.

În capitalism, fiecare personaj implicat în jocul banilor are un rol. Îl avem pe capitalist, pe antreprenor, pe muncitor și pe consumator.

Capitalistul se poate identifica drept investitor. Acesta investește o sumă de bani și, pe baza riscurilor, poate câștiga sau pierde. 

Dincolo de termenul modern de antreprenor care tot circulă pe TikTok, el e cel ce-și asumă riscuri și creează o afacere în care capitalistul investește.

Angajatul reprezintă brațul de muncă al antreprenorului, iar la schimb primește o cotă parte din profitul muncii pe care o prestează. De foarte multe ori, capitalismul a fost blamat pentru că exploatează muncitorii, care nu sunt plătiți corect pentru activitatea lor. În funcție de riscuri (medicale, sociale, economice), muncitorul își investește sănătatea, starea socială și economică pentru activitatea respectivă.

Consumatorii suntem noi – în timp ce putem fi și antreprenori, și muncitori. În funcție de riscurile pe care ți le asumi, poți avea parte de un produs de o calitate mai bună sau mai proastă. Mai recent, consumatorul a devenit chiar produsul pe care-l vinde antreprenorul prin click, like și share. Datele personale sunt folosite la crearea de reclame targetate, alea care-ți apar pe Facebook și Instagram după ce ai căutat pe Google diverse informații despre bunuri de larg consum.

Trebuie să remarci numitorul comun din această ecuație: riscul. Capitalismul are la bază următoarea zicală: „cine nu riscă, nu câștigă”. Pe asta e bazat visul capitalistului plin de bani, care se întrece în avuție și încearcă să facă profit indiferent de mijloace. 

În ultimii ani, criptomonedele au devenit subiectul zilei. Dacă și tu te-ai gândit să te îmbogățești de pe urma Bitcoin și să ai un venit pasiv, cel mai probabil ai auzit de sintagma „risc crescut pe termen scurt, risc scăzut pe termen lung”. Dar de ce fel de risc e vorba pe termen lung, mai ales în condițiile în care minarea de Bitcoin are un efect atât de grav asupra mediului? Atingi vreodată „termenul lung”?

Pentru a înțelege mult mai bine ce este capitalismul și cum funcționează, îți recomand clipul lui Cătălin Moise.

Actuala criză pandemică a arătat încă o dată problemele deja existente și le-a amplificat, e de părere economistul Sebastian Buhai, iar una dintre cele mai importante ar fi tocmai inegalitatea socio-economică. „În ultimele decenii am avut de-a face cu creșterea dramatică a inegalității sociale, de la accesul la aceleași oportunități cum ar fi sistemul public de sănătate, de asigurare socială sau de educație publică de bază la inechități în remunerare a muncii”, a explicat el pentru VICE.  

Dincolo de asta, Sebastian adaugă că în pandemie s-au văzut și limitele globalizării, pentru că nu poți obține o prosperitate generală când lucrezi cu piețe economice diferite: „Unele țări s-au trezit, pur și simplu, fără vreo producție internă (sau măcar controlată) de măști medicale sau ventilatoare pentru unitățile de terapie intensivă împotriva Covid-19”.

Sebastian amintește și de impactul negativ al producției de masă asupra mediului, care a dus în ultimii ani la schimbări climatice fără precedent. „Reducerea emisiilor de carbon trebuie să fie o prioritate principală și, cum este clar că aici e vorba despre un bun public global, unde orice țară beneficiază de eforturile celorlalte țări, e necesar un efort concertat, global”, punctează el.

De asemenea, câți dintre noi ne gândim când cumpărăm un nou tricou la reducere dacă lucrătorii sunt tratați și remunerați corect, cât de responsabili sunt producătorii în procesele lor de producție și cum afectează aceștia planeta pe care încă locuim cu toții?

Capitalismul, în sens clasic, spune că nu e nevoie ca o instituție superioară să intervină pentru a reglementa monopolurile, pentru că asta nu ar amenința competiția, ci dimpotrivă. Sebastian Buhai explică însă cum lucrurile stau exact pe dos: „De fapt, competiția e blocată, iar firmele gigant au un aport negativ în balanța economiei, deoarece capturează mult mai mult din rente decât consumatorul și, la fel de important, nu au nicio motivație pentru a inova, pentru că renta extrasă este, în lipsa reglementărilor care pot încuraja competiția, perenă”. Astfel, consumatorul final ajunge să plătească mai mult pentru un produs, pentru că, pur și simplu, nu există alternativele.

Experiențele istorice de până acum nu dau vreo soluție, dar Sebastian Buhai e de părere că singura soluție viabilă este tot un capitalism, dar mai uman. Acesta ar trebui reglementat mai bine, spune el, pentru a asigura competiția economică, însă fără favorizarea vreunui competitor, „adică fără «capitalism de cumetrie».” „În același timp, ar trebui să asigure provizia bunurilor publice esențiale pentru ca piața economică să poată funcționa și să se poată dezvolta: infrastructura de bază, cu focus pe sistemul de educație publică, pe sistemul de sănătate publică și pe sistemul de asigurare socială.”

Pentru acest capitalism cu față umană ar fi nevoie, spune el, „de instituții, legi și norme adecvate, exterioare pieței în sine, și asta mult dincolo de rolul minimal al guvernului în garantarea proprietății private și respectării contractelor între părți. Această formă sustenabilă, prezentă în anumite variante în țările scandinave de astăzi, este cea care are cea mai mare șansă să rezolve problemele despre care vorbeam.”

Colectiva Autonomă Macaz se definește drept un grup anti-autoritar, anti-capitalist și organizat după principii non-ierarhice, anti-rasiste și queer feministe. 

Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți e un grup de tineri care urmăresc să construiască o alternativă la paradigma actuală a reprezentării studenților și elevilor de un grup limitat de persoane din structuri birocratice, adesea deconectate de la realitatea de la firul ierbii și, mult prea des, dispuse la compromisuri cu puterea în detrimentul intereselor reale ale celor pe care pretind că îi reprezintă. 

Propun o organizare similară cu modelul sindical și susțin că sunt un nucleu al unei viitoare organizații mai ample, cu scopul împuternicirii elevilor și studenților spre a-și revendica drepturile în fața sistemului.

Cele două grupări sunt printre cele mai vizibile mișcări anticapitaliste de la noi, așa că am vrut să aflu mai multe despre cum văd ei problema.

VICE: Care sunt problemele capitalismului? De ce este încurajat consumerismul?
Colectiva Autonomă Macaz: Problemele capitalismului sunt fără număr. Un sistem economic care constă în creștere exponențială și perpetuă, profit și acumulare, și are la bază o cultură care definește omul ca patron sau proprietar poate doar să ducă la exploatare, distrugere și genocid. 

Consumerismul e un film prost al capitalismului târziu: apetitul mereu nesătul al capitalismului se manifestă prin omul de rând; e manipularea afectivă prin care încearcă să înlocuiască nevoia de conexiune comunitară cu acumularea individuală de lucruri. Consumi în timp ce alergi după satisfacții la care nu ajungi niciodată. Între timp, planeta se îngroapă în gunoaie, ființele non-umane sunt exterminate pentru a deveni mărfuri și noi murim muncind să producem obiecte de care nu avem nevoie.

Sindicatul Elevilor și Studenților Militanți: Orice problemă a societății își are cel puțin o parte din origine în relațiile sociale capitaliste. Din cauza asta, multor membri ai societății le este refuzată șansa la un trai mai bun din cauza unor variabile precum locul în care s-au născut, statutul social și posibilitățile financiare ale părinților, rasă, sex.

În fiecare minut, 250 de copii se nasc pe planetă. O parte dintre aceștia pot deveni ingineri foarte buni. Câțiva dintre aceștia pot deveni medici care să prevină și să țină sub control pandemiile aduse cu sine de lumea noastră modernă tot mai interconectată. Poate chiar în minutul acesta se naște un jurnalist vizionar care să ofere lumii o perspectivă nouă asupra nedreptăților societății noastre. Cu toate astea, nu toți acești copii își vor atinge potențialul.

În societatea noastră capitalistă, contextul nașterii noastre se dovedește adeseori mai important decât darurile cu care ne înzestrează natura. Doar o mică parte din acești copii vor reuși datorită circumstanțelor în care s-au născut. 

Consumerismul transformă omul dintr-un animal social într-o ființă care își poate exprima existența și capacitatea de a face lucruri doar prin intermediul banilor și al schimbului. Este doar o altă modalitate prin care viața de zi cu zi în societatea capitalistă devine alienantă, o formă specifică acestui mod de producție.

Ce viitor are capitalismul, păstrăm ceva din el?
C.A.M.: Capitalismul nu are niciun viitor pentru simplul motiv că dacă vom continua așa se duce dracu’ planeta. Îl înlocuim cu proprietate colectivă, producție bazată pe nevoi, circuite scurte și bazate pe troc ale resurselor – și toate astea cu umilință și respect desăvârșit față de planetă și ființele non-umane de lângă noi. 

Avem nevoie de un sistem unde toată lumea să aibă acces gratuit la servicii bune de sănătate, la educație, la o locuință și, în principiu, la un trai decent. Ne dorim o lume în care să nu mai existe mitul „meritocrației” și unde cei bogați să nu-i exploateze pe restul. 

Resursele trebuie redistribuite, nu acumulate de câțiva, iar mijloacele de producție să fie deținute de persoanele care muncesc, nu de tot felul de patroni. Vrem un sistem care să se bazeze pe colaborare, nu pe competiție. Ca alternativă, ne putem uita la multele ideologii și mai ales practici de stânga care există, cum ar fi zapatiștii.

S.E.S.M. E clar că viitorul generației nu poate fi unul capitalist – iar ultimele decenii, cutremurate de crize globale, proteste, mișcări de masă și instabilitate, stau mărturie în acest sens.

A ne gândi la ce-ar fi de păstrat din capitalism înseamnă, implicit, să acceptăm că acest sistem e funcțional și că problemele la care facem referire sunt erori sau lacune în funcționarea acestuia – o perspectivă pe care o întâlnim, de altfel, în cadrul unor curente autodefinite ca „post-capitaliste” care speră să construiască o societate mai bună pe scheletul vechii societăți capitaliste, după stabilizarea acesteia. 

Perspectiva noastră e diferită. Privim aceste probleme ca pe simptome ale unor dinamici mai ample, care nu reprezintă simple erori sau insuficiențe ale capitalismului, ci sunt parte din funcționarea sa. Crizele economice și criza climatică, lipsa locurilor de muncă sau a locuirii accesibile, fragmentarea și alienarea socială, ascensiunea extremei drepte în societățile liberale nu sunt accidentale, ci sunt consecințe firești ale sistemului capitalist, care le determină în mod inevitabil. 

Sistemul este construit de așa manieră încât aceste dinamici fac parte, invariabil, din modul său normal de funcționare, nu putem să ne limităm la a trata simptomele pentru a găsi soluții pe termen lung. Originea problemelor este sistemul în sine. Pentru a le pune capăt, nu putem pur și simplu să ajustăm și să reglementăm la nesfârșit un sistem a cărui bază este una viciată. Înlăturarea sa este o necesitate.

Marxismul, în nuanțele lui căpătate în funcție de țară, și-a arătat limitele. China rămâne însă exemplul preferat de oricine când vine vorba de-a arăta că și comunismul poate asigura bunăstare – doar că acolo o face prin mecanisme capitaliste și abuzuri considerabile asupra minorităților. Iar deprinderile comuniste de supraveghere au intrat pe steroizi. 

Indiferent de care parte a discuției te afli, mai puțin dacă ești CEO-ul Louis Vuitton, să zicem, poate n-ar strica să fii mai recunoscător că atunci când ești nevoit să ajungi în spital în România nu e nevoie să-ți ipotechezi casa pentru a plăti facturile medicale – asta e nuanța socialistă a sistemului local, cum predomină în Europa spre deosebire de haosul asigurărilor din SUA. Și să-ți amintești că atunci când te bucuri că ai dat doar 20 de lei pe un tricou de la un brand fast fashion, prețul ăla mic arată că cineva a fost plătit, la propriu, cu mărunțiș pentru munca lui. Sigur, în contextul ăsta tineri anti-sistem n-au nicio problemă să „protesteze” prin furt – dar, în fine, e doar o nuanță a problematicii.

Deocamdată, țările care au un cuvânt de spus la scară globală sunt angrenate masiv în jocul capitalismului. Adaugă la treaba asta și companii care au ajuns să valoreze mai mult decât PIB-uri de țări. Și tendința nu-i deloc optimistă: planeta este pe o traiectorie distructivă din cauza consumului de toate felurile și, implicit, a poluării. O soluție directă, eficientă, rapidă nu există. Sau, cel puțin, nu a fost încă prezentată public încă. Dar până va veni e important mai ales să avem o discuție deschisă, continuă, despre ce viitor ne dorim. Că planeta se descurcă și fără omenire, dar e puțin probabil ca omenirea să se descurce, în următoarele două secole, fără planetă.